Prima pagina

Manfred Wimmer se alatura in septembrie Comitetului Executiv al Erste

Manfred Wimmer se alatura in septembrie Comitetului Executiv al Erste
21.04.2008, 10:36 26

Actualul presedinte executiv al Bancii Comerciale Romane (BCR), Manfred Wimmer, va face parte, de la 1 septembrie, din Comitetul Executiv al Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, ocupand functiile de director responsabil pentru performanta grupului si cea de director financiar, informeaza banca.

Numirea lui Wimmer urmeaza deciziei lui Peter Kisbenedek, directorul financiar al Erste Bank, de a demisiona din Comitetul Executiv al bancii si de a se intoarce in Ungaria.

Kisbenedek isi va incheia contractul cu Erste Bank la data de 30 iulie, iar Wimmer isi va prelua pozitia incepand cu 1 septembrie. Intre timp, Andreas Treichl, directorul general al Erste Bank, va indeplini responsabilitatile de director financiar si de director responsabil pentru performanta grupului (Chief Performance Officer).

"Desi apreciem contributia lui Peter Kisbenedek la activitatea noastra, suntem foarte bucurosi sa il revedem pe Manfred Wimmer in Vienna si suntem convinsi ca vasta sa experienta castigata in special in urma integrarii achizitiilor majore ale Erste Bank in Europa Centrala si de Est il fac alegerea ideala pentru aceasta pozitie", a comentat Andreas Treichl, CEO al Erste Bank.

Wimmer va fi inlocuit, de la 1 iulie, din functia de presedinte executiv al BCR, de Dominic Bruynseels, pana de curand director pentru piete emergente in cadrul Barclays. Bruynseels se va alatura conducerii BCR incepand cu 1 mai si va prelua conducerea efectiva a bancii dupa primirea aprobarilor din partea Bancii Nationale a Romaniei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO