Prima pagina

Connex vrea sa ne tina de vorba pana la 500 mil. dolari

03.03.2003, 00:00 17

Marile companii de telecomunicatii din Romania au tras, in saptamanile din urma, linie pentru anul 2002. Daca afacerile in telefonia fixa au fost pe pierderi, cele din comunicatiile mobile se mentin profitabile. Dupa Orange, in week-end  a venit randul MobiFon, compania proprietara a brandului Connex si totodata cel mai mare operator de telefonie mobila din Romania, sa-si faca publice rezultatele. MobiFon a reusit anul trecut sa-si consolideze afacerea prin cresterea cu 33% a profitului operational si cu 18% a veniturilor din servicii. Datoriile raman insa la 267 de milioane de dolari, in crestere cu 6 milioane fata de anul trecut.
Facturile emise de MobiFon anul trecut  au fost cu peste 65 de milioane de dolari mai solide decat in 2001, sporind veniturile din servicii la 425,6 milioane de dolari, a comunicat ieri actionarul majoritar, firma canadiana de telecomunicatii Telesystem International Wireless (TIW). Cu un an in urma, MobiFon anunta venituri de 359,9 milioane de dolari. Tot in 2002, EBITDA (profitul inainte de plata taxelor si impozitelor, deducerea amortizarilor si deprecierii) a crescut cu 24% fata de anul anterior, de la 186,4 mil. $ la 231,5 mil. $. MobiFon a mai inregistrat in 2002 un profit operational de 144,6 mil. $, in crestere cu 33% fata de anul anterior cand acelasi indicator s-a cifrat la 108,6 mil. $.
TIW nu a precizat care este rezultatul net pe anul trecut al MobiFon. Cu un an inainte, conform  Ministerului roman de finante, profitul net al MobiFon a fost de aproximativ 82,76 milioane euro iar firma s-a clasat pe locul al zecelea in topul companiilor nonfinaciare cu cea mai mare cifra de afaceri.
Oficialii MobiFon sunt optimisti in privinta evolutiei companiei in 2003.
"La sfarsitul lui 2003, cred ca veniturile MobiFon vor fi ajunge la aproximativ 500 de milioane de dolari iar numarul clientilor va depasi 3 milioane. Profitul net va depasi 100 de milioane de dolari", a estimat la solicitarea Ziarului Financiar Ted Lattimore, chief operating officer la MobiFon.
Operatorul a atras in 2002 un numar de 631.600 de noi clienti pentru a ajunge la finalul anului sa aiba un portofoliu de 2.635.300 de utilizatori. Potrivit TIW, Connex are o cota de 53% din piata romaneasca de telefonie mobila, la fel ca la sfarsitul lui 2001.
MobiFon avea la 1 ianuarie 2003 datorii in valoare de 267,7 mil. $.
Anul 2003 nu se arata insa la fel de bun precum 2002 din perspectiva numarul de noi clienti pe care operatorii de telefonie mobila i-ar putea castiga. "Ne asteptam ca piata telefoniei mobile sa castige per total inca un milion de clienti in acest an. Dintre acestia speram ca jumatate sa-i atraga Connex", a declarat Lattimore.Maturizarea continua a pietei explica ritmul mai lent de crestere a numarului de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobila.
Ce strategie va urma operatorul in aceste conditii? "Data fiind liberalizarea pietei comunicatiilor putem face acum ceea ce nu am putut inainte. Vom incerca sa ne concentram pe furnizarea a cat mai multor servicii noi, pe cresterea traficului la clientii pe care ii avem deja dar si pe atragerea de noi clienti", spune Lattimore.
Raportul intre clientii care prefera serviciile MobiFon preplatite (cartele reincarcabile) si cei care au optat pentru cele postplatite (cu abonament) a fost anul trecut de 64/36. Se constata o crestere usoara (un procent) a ponderii pe care clientii prepaid o au in numarul total al utilizatorilor de servicii Connex. La sfarsitul anului 2001, raportul prepaid/postpaid era de 63/37.
Tendinta de crestere mai rapida a numarului de utilizatori pentru servicii prepaid decat pentru postpaid este reflectata si de scaderea venitului mediu pe client (ARPU - average rate per user). Daca in ultimul trimestru al anului 2001, la Connex ARPU a fost de 17 $/luna, in perioada octombrie-decembrie 2002 media s-a cifrat la 13,83 $/luna. In trimestrul al treilea al anului trecut, ARPU a fost la Connex de 14,45 $/luna. Cu alte cuvinte, romanii cu venituri mai mari si-au cam luat telefoane, iar acum e randul celor cu un nivel de trai mai modest.
"In ultimii trei ani, din numarul total de clienti pe care i-am castigat cei mai multi au optat pentru servicii prepaid. Tendinta va fi aceeasi si in acest an. Cred ca pe tot anul 2003, media veniturilor pe client se va situa sub 200 de dolari", spune Ted Lattimore. Motivele sunt mai multe. O mare parte dintre noii clienti nu au foarte multi bani de cheltuit pe telefonul mobil. In plus serviciile prepaid le permit sa devina mai usor clienti ai operatorului de telefonie mobila. Clientul care opteaza pentru prepaid nu trebuie sa semneze vreun contract si nici sa prezinte dealerului diverse documente. Mai mult, daca opteaza pentru cartele prepaid, clientii isi pot pastra numarul timp de cateva luni chiar daca nu au bani pentru reincarcarea lor.
Cresterea raportului intre clientii prepaid si cei postpaid determina insa operatorii de telefonie mobila (atat Connex cat si Orange) sa se gandeasca la diferite moduri de fidelizare a utilizatorilor cu abonamente.
Connex a conceput un program special pentru pastrarea clientilor. La inceput a oferit minute gratuite pentru clientii care implinisera unul, doi sau trei ani de cand erau abonati la Connex. Incepand cu prima factura primita dupa data de 27 februarie a.c, minutele gratuite neconsumate se transfera pentru luna urmatoare.
"Strategia noastra este acum cea a unui operator mult mai matur. Ne vom concentra mai mult asupra clientilor pe care ii avem decat pe castigarea altora noi", explica Lattimore.Pentru clientii mari din zona de business Connex vrea sa devina furnizor unic de comunicatii printr-o oferta de servicii integrate: GSM, date, apeluri internationale prin linii fixe.
Operatorul spera ca, prin aceasta strategie, ponderea clientilor de business (cei care contribuie de altfel cu o mare parte la veniturile Connex) sa sporeasca.
Tot printre prioritatile operatorului pentru acest an se numara si imbunatatirea profitabilitatii.

Investitii de 100 mil. $
MobiFon a investit anul trecut aproximativ 100 de mil. $, la fel ca in anul anterior. Pentru 2003, bugetul de investitii se ridica tot la 100 mil. $.
Infrastructura, serviciile de date si integrarea acestora cu cele de voce au fost principalele obiective de investitii ale MobiFon in 2002.
"Aproximativ 5 milioane de dolari au fost investiti in noul sistem de facturare", explica Ted Lattimore.
Conceput pe baza unei solutii furnizate de firma AmDocs, noul sistem este mult mai simplu decat cel folosit anterior de Connex. Astfel, orice client al companiei va primi o singura factura ce va include contravaloarea tuturor serviciilor pe care Connex i le-a furnizat. "Poti sa vezi pe aceeasi factura cat trafic ai avut pe prepaid, pe postpaid, cate minute ai cumparat prin intermediul unui bancomat cu ajutorul propriul card bancar sau cat trafic de date ai avut", explica seful Connex.
In 2-3 luni toti clientii Connex vor fi beneficiarii noului sistem de facturare.
O parte din investitiile pe care Connex le va face in acest an vor avea ca destinatia reteaua de fibra optica a operatorului, aflata deocamdata intr-un stadiu incipient de dezvoltare.

Liberalizare = noi servicii
Pe proaspat liberalizata piata a comunicatiilor se vor misca deocamdata aceiasi jucatori, apreciaza seful de la Connex.
"In primele sase luni de la liberalizare majoritatea operatorilor mari de pe piata vor veni cu noi servicii, vor face publicitate si vor spune clientilor cat de bune si de ieftine sunt. Probabil ca dupa primele 6 luni vor aparea si noi operatori", explica Lattimore.

Sah in comunicatii
Ce se poate intampla insa in cinci ani? Lattimore, al carui mandat in fruntea Connex a expirat deja de cateva luni dar care promite sa mai ramana un timp in Romania, spera ca prin 2007-2008 pe piata telecom autohtona sa existe mai multa concurenta.
Oficialul, cu backgroud in marketing, crede insa ca legea pe piata o vor face doar cateva mari companii. "Cred ca mereu, in aproape orice bransa va exista un numar unu, un numar doi si o serie de jucatori mai mici.  Nu conteaza daca piata este liberalizarta total sau nu. Cred ca doar cateva companii o duc bine intr-o piata iar restul se lupta sa-si gaseasca o pozitie cat mai favorabila, sa supravietuiasca", spune Ted Lattimore.
Crede cu tarie in ceea ce spunea odata Jack Welch (presedintele General Electric): "Fii numarul unu, sau doi sau trei sau nu intra deloc in afaceri".
Dar daca peste cinci ani, Connex nu va mai fi Connex? In ultimul timp pe piata au tot circulat zvonuri legate de o posibila preluare a companiei MobiFon de catre al doilea actionar al sau, Vodafone care acum detine aproximativ 20% din firma.
"Vodafone este intr-o pozitie foarte buna acum si intre ei si TIW exista o foarte buna colaborare. Nu au nevoie sa cumpere mai mult pentru a controla MobiFon", este de parere Lattimore. Un scenariu mai plauzibil ar fi insa, in opinia seful Connex, ca Vodafone sa cumpere actiuni la TIW si, indirect sa urce in actionariatul MobiFon.
"Daca Vodafone s-ar decide sa cumpere atunci cel mai probabil decizia ar fi una strategica", adauga oficialul.
Vodafone a decis cu putin timp in urma sa-si majoreze la 100% paticiparea la capitalul a trei dintre filialele sale, in Suedia, Portugalia si Olanda. Acolo insa compania britanica era actionar majoritar cu peste 60% din capitalul celor trei societati.
Pe cand OTE, actionar majoritar la RomTelecom, anunta ca isi retrage sprijinul financiar pentru Cosmorom, a mai aparut zvonul conform caruia Vodafone ar putea cumpara operatorul de telefonie mobila. "Daca Vodafone ar cumpara Cosmorom atunci ar avea doua licente in aceeasi tara de la doua companii diferite. Ar putea ei unifica cele doua licente?  Probabil ca nu. Autoritatile nu cred ca ar fi de acord", apreciaza Ted Lattimore.
Mai probabil ar fi ca MobiFon sa se implice in afacerea Cosmorom cumparand activele operatorului, daca acestea ar avea o valoare apreciabila.
iuliana.susanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO