Prima pagina

Castro se teme pentru Elian

28.03.2000, 00:00 12




Presedintele cubanez Fidel Castro a declarat duminica seara ca se teme ca nu cumva rudele lui Elian Gonzalez si cubanezi aflati in exil in SUA sa-i faca vreun rau sau chiar sa-l omoare pe baiat, daca vor pierde batalia legala pentru retinerea acestuia in Statele Unite. "Ei sunt capabili sa-l ucida pe baiat doar ca sa nu-l trimita inapoi nevatamat in tara sa", a declarat Castro intr-un discurs tinut la un congres studentesc din Havana. Elian, in varsta de sase ani, se afla de patru luni in centrul unei batalii legale pentru obtinerea custodiei sale, intre tatal sau din Cuba si rudele sale din Miami, dupa ce a supravietuit naufragiului unei ambarcatiuni cu fugari cubanezi, printre care se afla mama sa, care a murit, relateaza Reuters. Martea trecuta, un tribunal federal american a aprobat decizia Serviciul de Imigrari si Naturalizari, care considera ca Elian trebuie sa se intoarca la tatal sau, in Cuba. Castro afirma ca aceasta decizie si termenele de depunere a recursului stabilite de justitia americana indica faptul ca rudele lui Elian din Miami au fost invinse in campania lor de a impiedica intoarcerea baiatului in Cuba. Descriind rudele din Miami ale lui Elian si pe cubanezii din exil drept "oameni diperati si primitivi", Fidel Castro a criticat si intentia acestora de a-l pune pe baiat sa vorbeasca la televiziune. Soarta lui Elian a devenit centrul unei adevarate campanii nationale in Cuba, unde guvernul a organizat numeroase manifestatii in sprijinul intoarcerii baiatului acasa.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO