Prima pagina

Bugetul Guvernului PDSR, cu Georgescu vioara intai

05.04.2001, 00:00 14



Ignorand avertismentele partidelor din Opozitie, uneori si cutuma parlamentara, PDSR este pe cale sa aduca in plenul Parlamentului proiectul de buget pe 2001, respectand intocmai masurile cu care l-a croit Guvernul Nastase. ai in plus, exista sperante ca bugetul sa fie votat intr-un ritm care bate recordurile anilor anteriori.

Daca proiectul de buget era "maruntit" anii trecuti in comisiile de buget-finante timp de doua-trei saptamani, anul acesta va fi dat gata in doua-trei zile. Cel care i-a mobilizat pe parlamentarii-finantisti este fostul ministru de Finante Florin Georgescu, aflat pentru prima data in postura de presedinte al Comisie de buget-finante din Camera Deputatilor.

Abordarea relaxata, cu un aer de sueta a lui Georgescu i-a stimulat pe colegii sai din comisii. Nici chiar ironiile politice ale liderului PDSR sau respingerea amendamentelor nu au incrancenat dezbaterea bugetului, precum in anii anteriori. "Te mananca Vadim daca afla ca ai votat alaturi de liberali. O sa spuna ca ai trecut la Stoica, care i-a deschis 90 de procese", l-a apostrofat Georgescu pe unul dintre senatorii PRM care a votat un amendament al PNL.

Pe ton de gluma el a respins si un amendament al senatorului Norica Nicolai. "Ce acompaniament social doamna? Ce le faceati, le cantati manele?" i-a spus deputatul PDSR initiatorului.

Desi Mihai Tanasescu era prezent la dezbateri, nu de putine ori Georgescu a dat lamuriri parlamentarilor in locul ministrului Finantelor.

Dintre cele 291 de amendamente propuse, senatorii si deputatii din comisiile de buget-finante au acceptat propuneri doar cat sa fie numarate pe degetele unei singure maini. ai aceasta in conditiile in care toate formatiunile din Opozitie au conditionat votul final asupra bugetului de acceptarea unor amendamente.

Mai mult, liberalii au pus in discutie si protocolul bilateral incheiat cu PDSR, de sustinere a Guvernului Nastase, mentionand ca rezilierea acestei intelegeri va tine cont si de acceptarea unor amendamente ale parlamentarilor PNL la buget. Daca parlamentarii Opozitiei au avut posibilitatea de a initia amendamente, cei ai PDSR au fost sfatuiti sa renunte.

Potrivit unor surse din partid, conducerea PDSR este nemultumita de faptul ca unii parlamentari au initiat amendamente care modifica structura bugetului si sunt contrare deciziilor Guvernului.





"Accidente" de vot in dicutiile bugetare



Proiectul de buget are sanse sa intre in dezbaterea plenului foarte aproape de forma prezentata de Guvern, parlamentarii comisiilor de buget-finante continuand si ieri sa respinga in bloc amendamentele senatorilor si deputatilor chiar daca unii dintre initiatori apartineau partidului de guvernamant.

Privilegiati de faptul ca detin ambele presedintii ale comisiilor de buget-finante, comisii care vor aviza in fond proiectul de buget, liderii PDSR sunt pe cale sa-si atinga scopul de a fi votata aceasta lege fara modificari importante fata de varianta Guvernului.

De altfel, partidul de guvernamant si-a facut o strategie in acest sens. Dupa ce ieri a fost adoptat "accidental" un amendament al unui senator PRM, sedinta comisiilor a fost intrerupta pentru un sfert de ora, timp in care lideri ai PDSR printre care ministrul finantelor Mihai Tanasescu, ministrii Octav Cozmanca, Miron Mitrea, precum si presedintii comisiilor de specialitate Florin Georgescu si atefan Viorel au avut consultari.

Surse participante la aceasta discutie afirmau ca s-a atras atentia parlamentarilor acestui partid sa nu mai intervina cu amendamente pentru a "nu da peste cap constructia bugetara" si sa voteze proiectul in forma propusa de Guvern.

Parlamentarii PDSR din comisiile de buget-finante au trecut si peste avertismentele partidelor din Opozitie, care spuneau ca nu vor vota bugetul daca nu le vor fi acceptate unele amendamente, respingand in bloc propunerile acestora. Din cele 291 de amendamente propuse, propunerile de fond acceptate de comisii puteau fi numarate pe degetele unei singure maini.

Printre acestea s-a numarat ieri si un amendament prin care s-a acceptat majorarea bugetului Ministerului agriculturii cu 100 de miliarde de lei pentru primele producatorilor agricoli. Suma urmeaza sa fie luata din fondul de rezerva la dispozitia Guvernului.

Initial, majoritatea parlamentarilor din comisie au votat in favoarea amendamentului PRM potrivit caruia se suplimentau cu 499 de miliarde de lei sumele acordate pentru prime agricole acesti bani urmand sa fie luati de la Ministerul Transporturilor.

La votarea acestui amendament sedinta a fost condusa de senatorul PDSR atefan Viorel. Remarcand "accidentul", ministrul finantelor l-a chemat pe Florin Georgescu sa conduca sedinta si pe ministrul Transporturilor Miron Mitrea sa-si apere "portofelul ministerului".

In acelasi timp, Mihai Tanasescu a propus alocarea a 100 de miliarde de lei de la Fondul de rezerva al Guvernului pentru primele acordate producatorilor agricoli, in special pentru lapte. Surpriza insa! Supusa la vot, propunerea PRM a fost aprobata, initial in favoarea sa votand si reprezentantii PDSR.

Dupa vot, presedintii celor doua comisii, Viorel atefan si Florin Georgescu, au spus ca trebuie sa se revina asupra votului pentru ca nu exista sursa de finantare. In acest moment, ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, a venit la lucrarile comisiei si a sustinut ca fondurile alocate ministerului sau sa nu fie diminuate.

Liberalii au protestat fata de revenirea asupra votului, sustinand ca situatia este "penibila" iar cutuma parlamentara este incalcata.

In pofida acestei opozitii, la reluarea votului, a trecut doar amendamentul acceptat de ministrul Finantelor de alocare a 100 de miliarde de lei suplimentar pentru primele producatorilor agricoli.

Modul in care a fost discutat bugetul a inflamat relatiile dintre PDSR si PNL. Presedintele PNL Valeriu Stoica a criticat ieri foarte dur modul de dezbatere a proiectului de buget in comisiile parlamentare de buget finante ale celor doua camere si a conditionat votarea bugetului de acceprarea de catre plen a a unora dintre amendamentele partidului. Soarta protocolului semnat de PDSR cu PNL va fi decisa in in luna mai de Delegatia permanenta a partidului si in functie de "cum va arata bugetul", a spus Stoica.

El a afirmat ca proiectul de buget in forma in care a fost primit de la Guvern are "o serie de neajunsuri", exprimate prin alocari arbitrare de resurse, acordari de privilegii clientelei politice a PDSR si risipirea banului public. Presedintele liberal a recomandat Guvernului sa adopte "stilul vitezist" in care a fost dezbatut bugetul pentru accelerarea reformei economice intrucat, spune el, in intervalul de patru luni de la venirea la putere Cabinetul Nastase "nu s-a facut nimic", in acest sens.

Guvernul Nastase "sufera de sindromul Ciorbea", cu diferenta ca actualul Executiv "face mai putina reforma decat Cabinetul Ciorbea" care in primele patru luni de la instalare a liberalizat pretul la energie si a deschis calea privatizarii intreprinderilor de stat, considera Stoica.

ai parlamentarii UDMR au nemultumiri fata de buget. Deputatii si senatorii UDMR au solicitat ieri la intalnirea cu ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, o repartizare "mai echitabila" intre judete a Fondului special al drumurilor publice, aratand ca judetele din Transilvania contribuie intr-o proportie mult mai mare la crearea acestui fond fata de cota pe care o primesc.



Din amendamentele PNL

* Veniturile din privatizare, precum si veniturile din valorificarea activelor bancare neperformante pentru recuperarea titlurilor de stat in vederea diminuarii datoriei publice interne se utilizeaza exclusiv pentru reducerea soldului datoriei publice

* In anul 2002 sunt acceptate la finantare si se aloca credite bugetare numei pentru obiectivele care se pot finaliza fizic pana in 2002 sau la care exista cofinantare externa cu exceptia investitiilor autoritatilor publice la centrala nucleara Cernavoda 2

* La exporturile unor produse cu grad scazut de prelucrare cota de impozit pe profit se ridica de la 5% la 10%

* Cheltuielile destinate stimularii productiei de export cresc de la 8.000 mld lei la 10.000 mld lei.

* Eliminarea articolului care prevede ca 'obligatiile datorare bugetului de stat scadente la 31 decembrie 2000 si neachitate de catre SN Petrom - SA se sting prin compensare cu contravaloarea carburantilor livreti de societate Ministerului aparrii, pana la 15 decembrei 2001 in limita sumei de 6.300 mld lei

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO