Prima pagina

Arabii au transferat ilegal in strainatate peste 65 mil. dolari prin RIB

24.09.2003, 00:00 20



Inspectoratul General al Politiei a anuntat ieri, destul de surpinzator, ca in perioada ianuarie-august 2003 un grup de arabi, care controlau peste 89 de firme, a transferat ilegal din Romania in banci din strainatate peste 62 de milioane de dolari si aproape trei milioane de euro.



Chiar daca in anuntul oficial nu a fost mentionat numele bancii prin care s-au realizat transferurile ci doar faptul ca acestea "au fost efectuate prin intermediul agentiilor Volutari, Mosilor, 13 Septembrie si prin sucursala Bucuresti ale aceleiasi banci", banca implicata in acest caz este Romanian International Bank (RIB).



Contactata de ZF, conducerea RIB nu a infirmat aceasta informatie dar nu a dorit sa faca nici un comentariu.



"Operatiuni de acest gen sunt raportate frecvent de catre banci, ele fiind de altfel obligate sa faca aceste raportari conform Normei 3 care se refera la cunoasterea clientelei. Ca exemplu, Banca Nationala trimite saptamanal 3-4 rapoarte la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Despre ceea ce s-a intamplat la RIB nu poate fi invinuit nimeni din banca pentru ca practic au fost executate doar niste ordine. Regretabil este insa faptul ca se iau astfel de masuri doar dupa multe actiuni asemanatoare. Nu inteleg de ce trebuie sa se produca 10-11 transferuri ilegale si abia apoi sa incepi sa iei urma banilor", a declarat pentru Ziarul Financiar Nicolae Cinteza directorul directiei supraveghere bancara din Banca Nationala a Romaniei.



El spune ca de fapt problema de fond, care de altfel si ramane de actualitate, este "sursele ilegale de producere a acestor bani".



"Mecanismul este simplu. Se produc bani ilegal si tot ilegal sunt transferati afara. Cum se produc ilegal? Avem importuri nevamuite, restituiri ilegale de TVA de la buget, contracte fictive de prestari de servicii in strainatate sau plati in avans", mai spune Cinteza.



Tot simplu a fost si mecanismul dupa care grupul de arabi au reusit sa transfere in strainatate si cele peste 65 milioane de dolari.



Arabii au folosit 19 firme fantoma pentru a realiza transferurile, un numar total de 89 de societati comerciale fiind implicate in spalarea de bani.



Grupul condus de cetateanul sirian Omar Chama a fost depistat de politisti la 24 august, cand anchetatorii au descoperit ca, prin intermediul a 15 firme fantoma, in aproape o luna, acesta transferase din Romania, in banci din strainatate, peste sapte milioane de dolari.



Ulterior ofiteri de la Serviciului de prevenire si combatere a spalarii banilor si procurori de la Parchetul Curtii Supreme de Justitie au inceput urmarirea penala pentru evaziune fiscala, fals si uz de fals impotriva lui Ismail Al Swiha (47 de ai) si Mohammad Feezan (34 de ani), ambii asociati si administratori la firmele bucurestene Al Swiha Impex SRL si Iuria Universal SRL, societati care au realizat transferuri externe totalizand sapte milioane si jumatate de dolari, pe baza unor documentatii financiar-bancare false.



In timpul actiunii, politistii au descoperit ca arabii care au fost arestati au efectuat transferuri succesive, totalizand 13,881 miliarde lei, prin conturi curente deschise la aceeasi agentie bancara. Potrivit anchetatorilor, conturile respective apartineau mai multor firme fantoma, banii urmand sa fie schimbati in valuta si transferati in stainatate.



Uleriror au avut loc trei perchezitii in imobile care apartineau membrilor grupului, unde au fost gasite documente de constituire si functionare a firmelor fantoma folosite in operatiunile de spalare a banilor si documente finaciar-bancare pe baza carora au fost efectute transferurile bancare interne si externe.



Chiar daca par sa stie cum se produc aceste fraude, de catre cine si care este directia acestor spalari de bani, autoritatile romane se rezuma de multe ori doar la declaratii si la a arunca vina dintr-o parte in alta.



"In Romania este foarte usor sa pierzi urma banilor prin utilizarea conturilor bancare ale unor firme fantoma, ale caror proprietari au acte de identitate false", spune presedintele Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Ioan Melinescu.



In opinia lui Melinescu, in aceste cazuri deficienta majora se regaseste la Registrul Comertului, care nu are capacitatea informatica de a face verificari asupra autenticitatii actelor si identitatii persoanelor. oana.nuta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO