Prima pagina

Apel la incetarea focului dupa atentatul de vineri din Tel Aviv

04.06.2001, 00:00 20



Israelul analizeaza decizia palestiniana de incetare a focului, luata in urma atentatului sinucigas de vineri, soldat cu 20 de morti si circa o suta de raniti.

Premierul israelian Ariel Sharon a convocat ieri pentru a doua zi consecutiv o reuniune de urgenta a cabinetului, relateaza CNN. Atentatul de vineri, organizat in fata unei discoteci din Tel Aviv, este cel mai sangeros inregistrat in regiune in ultimii cinci ani.

Liderul palestinian Yasser Arafat a condamnat atacul, adaugand ca va face tot posibilul pentru a opri astfel de actiuni. El a ordonat in scris, sambata seara, serviciilor sale de securitate, sa puna a€oin aplicare o incetare totala si imediata a focului asupra obiectivelor israeliene".

Arafat a somat, in acest ordin, serviciile de securitate palestiniene sa puna in aplicare incetarea focului a€oin toate zonele controlate de Autoritatea Palestiniana, chiar cu forta", a declarat un oficial palestinian, potrivit Mediafax.

Acesta a adaugat ca ordinul concretiza vointa lui Arafat, care, sambata, s-a aratat dispus, pentru prima oara, "sa faca orice pentru incetarea imediata si neconditionata a focului".

In urma sedintei de sambata a guvernului israelian, convocata in mod cu totul exceptional in ziua Sabatului evreiesc, a fost dat publicitatii un comunicat care arata ca "Israelul va lua toate masurile necesare pentru a-si proteja cetatenii", dar nu ofera detalii despre actiunile ce urmeaza sa fie intreprinse.

Ieri urma sa aiba loc o intalnire la care sa participe 13 factiuni militante palestiniene din Cisiordania si Gaza, pentru a analiza incetarea focului ceruta de Arafat. Printre cele 13 factiuni se afla si Hamas si Jihadul Islamic, cele mai radicale grupari antiisraeliene.

Atentatul de vineri seara a avut loc la intrarea unei discoteci de pe faleza orasului Tel Aviv, in apropierea Delfinariului, localul fiind frecventat in principal de tineri imigranti rusi.

Victimele, majoritatea adolescenti in varsta de 17-18 ani care doreau sa inceapa week-end-ul pe un ring de dans, asteptau la rand, pentru a-si procura biletele de intrare, cand teroristul palestinian si-a declansat incarcatura exploziva pe care o avea asupra sa.

"Am auzit o explozie enorma si apoi urlete. Era fum peste tot, toata lumea fugea", a declarat Lisa Petusim, o liceeana care frecventa discoteca, dat fiind faptul ca acolo se difuza in special muzica ruseasca.

Directorul discotecii "Pasa", Iuri Aviv, a declarat ca recent intarise efectivele de securitate din zona discotecii, dar, din pacate, actul terorist de vineri noaptea nu a putut fi impiedicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO