Prima pagina

Agip: Am asteptat opt luni sa deschidem o cafenea

25.02.2004, 00:00 21



Birocratia existenta in Romania, unul dintre marile neajunsuri ale mediului de afaceri local, a fost de multe ori aratata cu degetul de companiile straine venite aici cu afaceri. Ce efecte concrete poate avea?



Agip Romania, filiala locala a gigantului petrolier italian Eni, a asteptat luni de zile pentru derularea procedurilor legale pentru deschiderea unei cafenele intr-o benzinarie a companiei, lucru care i-a dat planurile peste cap privind deschiderea a trei astfel de locatii in 2003.



"Am asteptat opt luni de zile pentru indeplinirea formalitatilor necesare deschiderii unei cafenele, aici fiind incluse planul de urbanism detaliat, obtinerea autorizatiei de constructie si altele. Noi intentionam sa deschidem trei cafenele, insa in conditiile date, vom inaugura prima cafenea in cursul lunii martie", a spus pentru Ziarul Financiar Antonio Cambiotti, presedintele Agip Romania.



"In Italia, de exemplu, stat cu un sistem birocratic mai puternic decat altele din Occident, circula zicala ca in 90 de zile daca n-ai primit un raspuns de la autoritati inseamna ca ai voie sa construiesti", mai spune Cambiotti.



Cafenelele sunt afaceri profitabile pentru operatorii petrolieri de pe piata de retail a carburantilor, asa cum sunt si vanzarile de diverse produse din magazin (snacks, harti, bauturi racoritoare). Marjele sunt mai bune in aceste afaceri comparativ cu distributia carburantilor, unde circa doua treimi din inseamna taxe si impozite colectate de catre stat, spun surse de pe piata petroliera.



Cafenelele (asa - numitele coffee shop-uri), care vor fi construite in incinta statiilor din reteaua companiei vor purta denumirea "Ciao Agip", investitia medie intr-o astfel de locatie fiind de aproximativ 60 - 70.000 euro, mai spune seful afacerilor Agip de pe piata romaneasca.



Investitiile companiei programate in acest an pe segmentul cafenelelor si a spatiilor cu asemenea destinatii amenajate in magazinele aferente benzinariilor (coffee corner) se ridica la aproximativ 300.000 euro. In acest plan de investitii sunt incluse pe langa cele trei cafenele Ciao Agip si amenajarea a trei spatii de tip coffee corner.



Interesul aratat de operatorul italian pentru dezvoltarea acestui segment are la baza propria experienta cu magazinele existente in benzinarii, unde marjele sunt foarte bune comparativ cu distributia de carburanti.



Agip Romania, cu o retea de 20 de benzinarii, a inregistrat in 2003 un profit operational de 1 milion de euro, din care circa 35% au insemnat vanzarile din magazine, cu toate ca ponderea pe care o ocupa in cifra de afaceri este una mica, de circa 10 - 15%.



"Este un nou trend in Europa in ceea ce priveste companiile petroliere cu afaceri de retail (n.r. - distributie) a carburantilor. Practic, companiile petroliere se adapteaza cerintelor pietei si privesc tot mai mult retailul ca afacere in sine, fie ca este vorba de carburanti sau produse de larg consum", explica Antonio Cambiotti.



Pe piata benzinariilor din Romania, grupul petrolier austriac OMV a experimentat cu succes introducerea retelei de cafenele Viena Cafe in statiile proprii.



Agip Romania a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 39 mil. euro, in crestere cu 30% in euro fata de 2002. Compania a obtinut un profit operational de 1 mil. euro, dar care pe fondul deprecierii leului fata de moneda unica europeana s-a tradus intr-o pierdere neta de circa 300.000 euro, explica oficialii Agip. Pentru 2003, Shell, Lukoil, Petrom si Rompetrol au anuntat pana acum incheierea pe profit a exercitiului financiar.



"Am avut o medie de vanzari de circa 3 milioane litri pe statie, mai buna decat in Germania de exemplu, unde vindem in medie 2,2 milioane litri pe statie. Media vanzarilor a fost buna comparativ chiar cu competitori de-ai nostri. In 2004, intentionam sa construim doua noi benzinarii in partea de nord - vest a tarii, unde sunt multi italieni, iar marca noastra este bine cunoscuta", spune Cambiotti.



Agip a intrat pe piata romaneasca in 1997, investind de atunci circa 20 mil. $. adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO