Prima pagina

Acordul de pace a fost semnat, luptele s-au reluat in Macedonia

15.08.2001, 00:00 27



Noi lupte au izbucnit ieri in Macedonia, la o zi de la semnarea acordului de pace intre liderii politici din Macedonia. Rebelii albanezi au deschis focul asupra trupelor guvernamentale pe dealurile din apropierea orasului Tetovo si au atacat fortele macedonene cu grenade la nord de capitala Skopje.

Anterior, tancuri macedonene lansasera mai multe obuze asupra satelor Matejce si Nikustak, ocupate de rebeli, dupa ce acestia atacasera soldatii din zona, relateaza BBC.

Violentele au izbucnit inainte de sosirea la Skopje a expertilor NATO care vor pune la punct detaliile dezarmarii rebelilor albanezi, in conformitate cu acordul de pace semnat luni. Documentul a fost semnat de liderii politici macedoneni si albanezi, iar rebelii, care nu au participat la negocieri, au promis ca il vor respecta.

Pentru a intra in vigoare, acordul trebuie ratificat in termen de 45 de zile de parlamentul macedonean, dominat de nationalisti.

Incetarea focului si un acord de principiu privind dezarmarea rebelilor reprezinta conditiile principale pentru desfasurarea a 3.000 de militari NATO in Macedonia. Secretarul general al Aliantei, George Robertson, a declarat ca expertii se vor alatura celorlalte echipe NATO din Macedonia care incearca sa-i convinga partile beligerante sa se retraga pe pozitiile detinute inainte de incetarea focului decretata pe 5 iulie.

Purtatorul de cuvant al Aliantei, Yves Brodeur, a refuzat sa estimeze data la care fortele NATO vor sosi in fosta republica iugoslava, dar a spus ca o decizie privind trimiterea de trupe "ar putea avea loc mai repede decat s-a crezut pana acum". NATO intentioneaza sa limiteze durata misiunii la 30 de zile.

Acordul de pace a fost semnat, in prezenta reprezentantilor internationali James Pardew si Francois Leotard, de reprezentantii principalelor patru partide din Macedonia - premierul Liubco Georgievski si Branko Crvenkovski din partea macedoneana, respectiv Arben Xhaferi si Imer Imeri din partea formatiunilor albaneze.

Negocierile care au precedat acordul au fost conduse de presedintele macedonean Boris Traikovski si mediate de Pardew si Leotard.

Documentul arata ca Macedonia este un stat unitar si a carui integritate teritoriala trebuie respectata, iar caracterul sau multietnic "trebuie pastrat si reflectat in viata sociala".

Acordul prevede revizuirea legii autonomiei locale in sensul acordarii de puteri mai mari autoritatilor locale si cere adoptarea legii privind finantarea locala. aefii politiei locale vor fi selectati de consiliile municipale de pe listele propuse de Ministerul de Interne.

In privinta legilor referitoare la cultura, folosirea limbii materne, educatie, finantarea comunitatilor locale si alegeri, acestea vor trebui adoptate de Parlament cu majoritate de voturi.

Limba oficiala pe teritoriul Macedoniei, precum si in relatiile internationale ale acestui stat, este limba macedoneana, dar "orice alta limba vorbita de cel putin 20% din populatia unei regiuni este considerata limba oficiala".

Acordul prevede ca limba materna trebuie sa fie studiata in scoala primara si in gimnaziu, iar statul trebuie sa subventioneze studiile universitare in limba materna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO