LIVE: Acum la ZF Live. Impactul impozitului global minim pe profit de 15% pentru România. De ce multinaţionalele locale raportează doar 3% marjă de profit net?
Politică

Ungureanu şi liderii coaliţiei au revenit la Palatul Victoria şi discută noul guvern

Update ora 20:00

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi liderii coaliţiei s-au întors la Palatul Victoria şi au început discuţiile privind formarea noului guvern.

Ungureanu a fost întrebat, marţi, dacă îi va prezenta în cursul serii pe miniştrii din Cabinetul său, el răspunzând: "Sper. Să văd. Oricum există un calendar accelerat".
UDMR are condiţii pentru susţinerea noului Guvern, pe care le va discuta marţi seară, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că formaţiunea sa doreşte încheierea unui protocol al coaliţiei pe 2012, care să se refere inclusiv la Facultatea de Medicină de la Mureş şi Autostrada Transilvania.

Surse oficiale au declarat, luni seara, agenţiei MEDIAFAX, că liderii coaliţiei au convenit să înceapă încă de marţi dimineaţa consultările pentru formarea viitorului guvern, astfel încât audierile în Parlament ale noilor miniştri să fie încheiate cel târziu miercuri. După finalizarea audierilor va urma votul în Parlament pentru noul Cabinet, toate procedurile de învestire a noului Cabinet fiind preconizate să se încheie cel târziu joi.


Update 15:33: Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu şi-a amânat anunţul privind lista de miniştri propuşi până mâine dimineaţă la ora 10:00. O astfel de amânare oferă indicii privind posibile tensiuni între partide şi premierul desemnat cu privire la miniştrii aleşi.

Update 13:20: Andreea Paul Vass,Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare,Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat, marţi, pentru Mediafax, surse din partid.

Conform surselor citate, deputatul Răzvan Mustea, liderul OTPDL, va fi propus pentru conducerea Ministerului Comunicaţiilor.

De asemenea, secretarul de stat Cătălin Baba este propus la Ministerul Educaţiei, iar Alexandru Nazare la Transporturi.

Deputatul Stelian Fuia este propunerea PDL pentru Ministerul Agriculturii, iar senatorul Gabriel Berca este propus la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Bogdan Drăgoi este propus de PDL la Ministerul Finanţelor, Andreea Paul Vass la Ministerul Economiei, Claudia Boghicevici la Muncă, iar Cristian Petrescu la Dezvoltare Regională şi Turism.

Update 12:55: "Am vorbit de decizia politică de a schimba întreaga echipă la ministere. A fost o decizie unanimă", a declarat astăzi şeful PDL Emil Boc.

La toate discuţiile grupurilor parlamentare ale partidului participă şi premierul desemnat. La ora 15:00 premierul se va întâlni cu reprezentanţii PDL.


Update 12:30: Colegiul Director al PDL a votat pentru înlocuirea tuturor miniştrilor vechi din viitorul guvern. Mai jos găsiţi lista celor care pleacă şi al înlocuitorilor.

PDL şi-ar putea schimba întreaga garnitură de miniştri de la Palatul Victoria, în locul lor democrat-liberalii urmând să vină cu nume noi, politicieni tineri, au declarat pentru gândul surse din PDL. Propunerea a fost făcută în şedinţa Colegiului Director de Emil Boc, iar miniştrii ar fi fost de acord să se retragă, au precizat aceleaşi surse. Astfel, ar ieşi din cărţi membri ai cabinetului Boc care erau cotaţi cu şanse pentru un mandat în echipa lui Mihai Răzvan Ungureanu. În locul Elenei Udrea la Dezvoltare ar urma să vină deputatul Cristian Petrescu. La Transporturi, secretarul de stat Alexandru Nazare este luat în calcul pentru Transporturi în locul Ancăi Boagiu, şanse având de asemenea liderul deputaţilor PDL Mircea Toader. În vreme locul Sulfinei Barbu la Muncă ar urma să vină deputata Claudia Boghicevici, informează Gândul.

Înainte de şedinţa Colegiului Director, democrat-liberalii mizau doar pe înlocuirea doar a cinci miniştri. Senatorul Gabriel Berca urma să preia Internele, în locul lui Traian Igaş. Deputatul Adrian Rădulescu şi Stelian Fuia erau în cărţi pentru a-l înlocui pe Valeriu Tabără la Agricultură, Cristian Boureanu era favorit la Comunicaţii în locul lui Valerian Vreme. De asemenea, secretarul de stat Bogdan Drăgoi era luat în calcul pentru Finanţe în locul lui Gheorghe Ialomiţianu, iar Andreea Paul Vass era favorită la Economie în locul lui Ion Ariton.


Colegiul Director al PDL discută, la această oră, propunerea lui Emil Boc ca miniştrii PDL actuali să nu se regăsească în componenţa Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu, iar partidul să susţină oameni noi, au declarat, marţi, pentru Mediafax surse din PDL.

"Toţi miniştrii vor fi noi, toţi miniştrii actuali ai PDL pleacă", au precizat surse din PDL, referindu-se la discuţiile care au loc în şedinţa Colegiului Director al PDL, în prezenţa preşedintelui partidului, Emil Boc.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, la sosirea la sediul PDL, că votul de învestitură pentru noul Guvern va avea loc joi, iar partidele din coaliţie vor face, în curând, propunerile pentru portofolii. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.