Politică

Tokes scoate artileria grea impotriva adversarilor din UDMR

12.09.2007, 18:05 11

Episcopul reformat Tokes Laszlo, care intentioneaza sa candideze ca independent la alegerile europarlamentare dupa ce negocierile cu liderii UDMR au esuat, si-a inceput ieri campania impotriva Uniunii. El spune ca introducerea senatorului Sogor Csaba, preot reformat in eparhia de pe langa Piatra Craiului, pe lista candidatilor UDMR la PE "este o perversitate politica din partea Uniunii". "Sogor e doar o unealta folosita impotriva mea, si e menit sa provoace o scindare in sanul Bisericii reformate", a spus Tokes si a acuzat uniunea de rea-credinta in negocierile esuate pentru listele electorale. Episcopul a spus ca schimbarea relatiilor politice, a "regimului politic" din interiorul comunitatii maghiare din Transilvania, a fost unul dintre punctele principale si in cadrul tratativelor purtate cu UDMR. El spune ca nu s-a inteles cu liderii uniunii pentru ca acestia nu au fost de acord cu un referendum privind statutul juridic al comunitatilor minoritare si cu alte proiecte in favoarea minoritatii maghiare. "Domnul Tokes Laszlo ne ingreuneaza, bineinteles, situatia, campania, dar acest lucru nu inseamna sa nu reusim", a replicat liderul UDMR Marko Bela acuzatiilor lui Tokes. Dupa negocierile esuate cu Tokes, UDMR l-a propus pe senatorul Frunda Gyorgy la alegerile europarlamentare, urmat de senatorul Sogor Csaba si de Iuliu Winkler.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO