Politică

SUA se tem ca Israelul ar putea ataca Iranul

12.09.2008, 22:22 21

Statele Unite au refuzat sa livreze Israelului bombe antibuncar si alte sisteme militare moderne si sa ii acorde permisiunea de utilizare a unui coridor aerian de teama ca statul evreu ar putea ataca instalatiile nucleare iraniene, potrivit cotidianului israelian Haaretz. Oficialii din cele doua tari negociaza cererile avansate de statul evreu de mai multe luni de zile, un eventual refuz final din partea Washingtonului diminuand practic perspectivele unui atac israelian asupra Iranului. In urma cu o luna de zile, administratia Bush a respins cererea formulata de Israel privind achizitia unor anumite tipuri de armament care ar fi consolidat capacitatea militara a statului evreu de a ataca Iranul. Oficialii de la Washington au considerat aceste cereri de livrare de armament drept indicii potrivit carora statul evreu pregateste un atac asupra instalatiilor nucleare iraniene. Potrivit unor surse diplomatice si din domeniul securitatii, Israelul vrea sa achizitioneze bombe antibuncar si avioane de realimentare de tip Boeing 767.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO