Politică

Start în campania pentru alegerile locale din 2020. Cine se bate pentru primăria oraşului Cluj-Napoca, cel mai important oraş din provincie, cu venituri de 1,1 mld. lei anual

Start în campania pentru alegerile locale din 2020. Cine...

Autor: Răzvan Botea

28.08.2020, 00:05 3568

♦ Cluj-Napoca are o populaţie rezidentă de 327.000 de locuitori, potrivit datelor INS şi este al treilea cel mai mare oraş ca populaţie din România.

Astăzi începe campania electorală pentru a opta rundă de alegeri locale din 1989 încoace. În cursă s-au înscris sute de mii de candidaţi pentru cele peste 43.000 de posturi de consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene şi primari. Cam­pania se încheie cu 24 de ore înainte de deschi­derea urnelor din data de 27 septemebrie 2020.

Prezenţa la urne la alegerile locale arată un interes mai scăzut al electoratului pentru aceste alegeri. În realitate însă, aproximativ două treimi din impozitul pe salarii merg către administraţiile locale. De asemenea, tot autorităţile locale sunt responsabile de gestionarea spitalelor din judeţe, precum şi de administrarea unităţilor de învăţământ.

Mizele cele mai mari ale acestor alegeri rămân administraţiile marilor oraşe din România. Primele trei cele mai dezvoltate regiuni – Bucureşti, Cluj şi Timiş – angrenează aproape o treime din economia României, însă Bucureştiul singur înseamnă un sfert din PIB-ul românesc.

Cluj-Napoca este al doilea cel mai important oraş al României din punct de vedere economic. Polul de dezvoltare pe care îl constituie oraşul face ca judeţul Cluj să înregistreze un PIB de 50 mld. lei în 2019, aproximativ 5% din economia României. De asemenea, judeţul a înregistrat o creştere economică de 6,1%, faţă de creşterea economică la nivel naţional de 4% în 2019.

Reşedinţa judeţului Cluj a avut venituri la bugetul local în valoare de 1,1 mld. lei în 2019, la concurenţă cu primăriile de sector din Bucureşti din acest punct de vedere. Cheltuielile totale ale bugetului local au fost în valoare de 1,36 mld. lei în 2019.

Cluj-Napoca are o populaţie rezidentă de 327.000 de locuitori, potrivit datelor Institutlui Naţional de Statistică şi este al treilea cel mai mare oraş ca populaţie din România, după Bucureşti şi Iaşi.

 

Cine sunt candidaţii cu şanse la Primăria Cluj-Napoca

 

Emil Boc (54 de ani), PNL

♦ Este actualul primar al municipiului Cluj-Napca. A absolvit în 1991 Facultatea de Istorie şi Filosofie şi în 1995 Facultatea de Drept. A fost profesor până în 1993 şi a mai predat în universitate din 1997. A fost primar al municipiului Cluj-Napoca din 2004, cu o pauză între 2008 şi 2012, când a fost premierul României în apogeul crizei financiare care a început în 2008. Între 2000 şi 2004 a fost deputat al României.

♦ Potrivit declaraţiei de avere, el are 9 terenuri, dobândite în 2013 prin moştenire. De asemenea, împreună cu soţia, deţine două apartament şi o casă pe unul din terenurile sale. Boc mai are un autoturism şi aproximatriv 72.000 de euro în conturi în bănci. Are venituri de 150.000 de lei din salariul de primar şi de 58.000 de lei anual din salariul de profesor universitar.

 

Emanuel Ungureanu  (42 de ani), USR-PLUS

♦ În prezent, este deputat în Parlamentul României. Începând cu 2003, a predat ca profesor de istorie la un liceu din Cluj-Napoca şi între 2002 şi 2008 a fost asistent social. De asemenea, a fost jurnalist la mai multe publicaţii din Cluj-Napoca. Este licenţiat în istorie şi are un doctorat obţinut în 2016.

♦ El are un teren în Cluj şi un aprtament. Mai deţine trei maşini şi are în conturi la bănci aproape 80.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Camerei Deputaţilor. Mai are un credit bancar contractat în 2019 în valoare de 154.000 de lei şi un leasing pentru maşină în valoare de 50.000 de lei.

 Din salariul de deputat a obţinut 152.000 de lei anul trecut.

 

Valentin Cuibus, PSD

♦ În acest moment este consilier PSD în Consiliul Judeţean Cluj, membru în comisia pentru educaţie. A fost şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj timp de 8 ani şi este profesor de fizică. Nu are un CV depus pe site-ul niciuneia dintre instituţiile pentru care a lucrat. l El deţine, potrivit declaraţiei de avere, trei terenuri, trei apartamente, o casă şi o casă de vacanţă. Mai are un autoturism de teren şi bijuterii şi tablouri în valoare de 17.500 de euro. Are în conturi peste 80.000 de euro, 180.000 de lei împrumuturi acordate în nume personal şi titluri de stat în valoare de 400.000 de lei.

 A avut venituri în 2019 de 87.000 de lei din salariul de inspector şcolar şi 54.000 de lei dintr-un proiect. A mai primit o indemnizaţie de 12.500 de lei de la Consiliul Judeţean Cluj şi dividende la Transgaz în valoare de 693 de lei.

Potrivit declaraţiei de interese, este acţionar în mai multe companii private şi de stat, vloarea totală a părţilor sociale depăşind 155.000 de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO