Politică

SRI a mai predat CNSAS 100 de metri de arhiva. Au mai ramas 24.200

11.03.2005, 00:00 36


SRI a mai predat ieri Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) inca 100 de metri liniari de arhiva.


In cinci ani de existenta, CNSAS a primit de la SRI 700 de metri liniari de arhiva, dintr-un total de 25 de kilometri, adica 10.000 de dosare dintr-un total de aproape doua milioane de dosare ale fostei Securitati.


Ieri, SRI a inceput transferarea catre CNSAS a altor dosare - in urma deciziei Consiliului Superior de Aparare a Tarii - care ar urma sa insumeze, la finalul operatiunii, 12 kilometri liniari de arhiva.


Un camion - incarcat cu dosare, sub paza militara - a ajuns ieri de la de la Arhiva SRI, din Bulevardul Timisoara, din Capitala, la depozitul CNSAS, din Popesti-Leordeni.


Prezentat de SRI drept cea mai mare operatiune de stramutare de dosare de dupa razboi, transportul a fost escortat de luptatori inarmati ai SRI, fiind insotit de membri ai Colegiului CNSAS si de seful Arhivei SRI, Florin Pintilie. Ziaristii au fost chemati sa filmeze operatiunea prezentata drept un mare pas inainte, a fost organizata o conferinta de presa in care s-a vorbit despre marea cola-borare dintre SRI si CNSAS.


Departe de a fi asa, operatiunea de ieri este calificata de Claudiu Secasiu, membru al Colegiului CNSAS, drept o mare operatiune de imagine: nu este vorba despe o predare de dosare, ci despre un transfer de arhiva, dintr-un depozit al SRI in-tr-un altul al aceleiasi institutii.


Potrivit lui Secasiu, directorul SRI Radu Timofte nu l-a informat pe presedintele Traian Basescu ca depozitul de la Popesti-Leordeini unde ar urma sa fie depozitata arhiva este impropriu, nu are geamuri si caldura.


Desi cladirea apartine CNSAS, SRI are folosinta exclusiva asupra arhivei, pana la inventarierea fila cu fila a dosarelor, dar aceasta inventariere nu este posibila pentru ca nu sunt conditii de lucru.


Transferul a 12 kilometri liniari de arhiva - care nu priveste siguranta nationala - a fost decis in ultima sedinta a CSAT. Presedintele CNSAS, Gheorghe Onisoru, spune ca vor fi transferate cu prioritate dosarele cu informatori.


Or, aici este o problema trecuta usor cu vederea pentru ca, invocand siguranta nationala, SRI transfera, practic, CNSAS ce dosare vrea si nu pe cele cu adevarat importante, care ar putea incrimina persoane importante.


Secasiu spune ca de vina nu este legea sigurantei nationale, dar ea ar trebui aplicata cu buna-credinta. Pentru ca, adauga el, "siguranta nationala a Romaniei, astazi, este altceva decat aceea din vremea lui Dej, Draghici, Pantiusa sau Nicolski".


Or, fiind singura institutie care decide ce dosar priveste sau nu siguranta nationala, SRI poate oricand sa tina secrete astfel de dosare.


Potrivit unei situatii, prezentate de SRI in 1993 initiatorului legii dosarelor, Constatin Ticu Dumitrescu, SRI are 25 de kilometri liniari de arhiva, de la Securitate, insumand aproape doua milioane de dosare, dintre care 1,2 milioane de dosare de urmarire informativa si 500.007  dosare de informatori.


Intr-o informare catre CNSAS, in 2000, SRI aproximeaza aceste cifre. Transmite ca are "aproximativ" 20 de kilometri liniari de arhiva.


Potrivit lui Secasiu, la CNSAS au ajuns, pana in prezent, doar 700 de metri liniari, aproximativ 10.000 de dosare.


Ceea ce este mai grav, spune Secasiu, este ca SRI refuza sa transfere catre CNSAS si cartoteca dosarelor. Cartoteca arhivelor este asemanatoare cu fisierul unei biblioteci. "Fara cartoteca ai un munte de carti cu care nu stii ce sa faci".


Un alt element care probeaza lipsa bunei-credinte, observa Secasiu, este ca transferand CNSAS dosare de informatori, SRI refuza sa transfere si anexele dosarelor.


Orice dosar de informator are si o mapa anexa. Dosarul cuprinde date generale despre informator, propunerea de racolare, cum a fost racolat, daca s-au facut presiuni asupra lui. Mapa anexa contin originalele notelor informative date de informatori si acestea sunt elementele cele mai importante care pot face lumina intr-un caz.


Secasiu a spus ca va cere presedintelui, la intalnirea pe care Colegiul o va avea cu Basescu, saptamana viitoare, toata arhiva SRI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO