Politică

Social-democratii din Iasi vor functii la Finante si Educatie

05.01.2009, 18:49 29

Liderul PSD Iasi, Gheorghe Nichita a declarat ieri ca organizatia ieseana i-a propus pe Victorel Lupu, actual director economic din Primaria Iasiului, si Gerard Jitareanu, rector al Universitatii Agronomice, pentru posturile de secretari de stat la Ministerul Finantelor si Ministerul Educatiei. "Filiala ieseana a PSD a trimis catre centru mai multe propuneri. In primul rand la Finante il avem pe Victorel Lupu (directorul economic al Primariei - n.r.). Portofoliul respectiv poate cuprinde zona de atributii care se ocupa de colectare, trezorerie si venituri. Daca nu vom primi aceasta activitate in responsabilitate, atunci vom merge tot la Finante, cu o alta propunere, respectiv Cosmin Coman (director de strategii in cadrul Primariei Iasiului - n.r.), pentru relatii externe. El s-ar putea ocupa de negocierile cu FMI si Uniunea Europeana", a afirmat Gheorghe Nichita intr-o conferinta de presa. "La Ministerul Educatiei l-am propus pe rectorul Universitatii Agronomice din Iasi, Gerard Jitareanu. Are o experienta bogata in domeniul invatamantului universitar si ar putea primi ca responsabilitate partea de cercetare in cadrul Ministerului", a mai spus Nichita. Totodata, el a declarat ca pentru conducerea Romsilva, PSD Iasi l-a propus pe Florian Munteanu, fost sef al Directiei Silvice Iasi, in perioada guvernului Nastase, el fiind agreat de ministrul agriculturii, Ilie Sarbu.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO