Politică

Seful statului si premierul incep sa ia avertismentele UE in serios

27.02.2004, 00:00 17



Puterea de la Bucuresti a dat ieri semnalul ca a depasit faza negarii si minimalizarii avertismentelor venite de la Bruxelles in ceea ce priveste coruptia, lipsa independentei justitiei, problema adoptiilor internationale. Pentru prima data de la inceperea euroscandalului, presedintele Ion Iliescu a recunoscut, in Parlament, ca "ne aflam intr-un moment critic" al procesului de negociere care trebuie privit "cu seriozitate". Daca in urma cu doua saptamani, dupa discursul virulent al raportorului pentru Romania al Parlamentului European, Emma Nicholson, presedintele linistea masele spunand ca in Romania coruptia este veche de 150 de ani, intre timp si-a schimbat abordarea. Ieri, seful statului a recunoscut ca problema coruptiei este de "maxima importanta" si a cerut explicit ca legile de combatere a coruptiei sa fie aplicate indiferent de statutul economic, politic sau social al celui aflat in culpa. In acelasi timp, a cerut parlamentarilor sa adopte pachetul legislativ privind protectia copilului, aratand ca aceasta este o "obligatie" a Romaniei, si sa gaseasca o solutie legala care sa ofere garantii pentru o justitie independenta si accesibila. Prin discursul de ieri presedintele s-a pliat pe cererile venite din partea parlamentarilor europeni. In acest moment in Parlament se afla doua legi initiate de Ministerul Justitiei, statutul magistratilor si proiectul privind organizarea judiciara, pe care puterea le-a prezentat drept garantii ale depolitizarii justitiei, desi parlamentarii opozitiei atrag atentia ca lucrurile nu stau deloc asa.



Aflat ca si seful statului in Parlament, pentru adoptarea Acordului de aderare a Romaniei la NATO, premierul Adrian Nastase a vorbit despre actiunile prioritare ale Guvernului in reforma justitiei, lupta impotriva coruptiei, protectia copilului, reforma administratiei publice, precum si in domenii in care Romania urmeaza sa negocieze cu UE: concurenta, politica fiscala, energie, capacitate administrativa. Tonul premierului a fost insa mai optimist, el dand asigurari ca Romania nu "va rata" incheierea tuturor capitolelor de negociere in actualul mandat al Comisiei Europene si ca aderarea la UE in 2007 este inca posibila. Dar pentru acestea ar fi nevoie, potrivit premierului de sustinerea tuturor fortelor politice si a societatii civile. Apelul premierului poate fi interpretat drept un prim pas in incercarea de reconciliere a puterii cu partidele de opozitie avand in vedere degradarea accentuata a relatiilor dintre cele doua tabere politice in timpul scandalului aderarii. Presedintele Iliescu a plusat. A cerut opozitiei sa nu mai foloseasca subiectul integrarii drept tema de campanie si a chemat la unirea fortelor politice in eforturile de integrare. Apelurile celor doi lideri nu au schimbat planurile ofensive ale opozitiei. PNL, PD si PRM vor depune marti la Parlament motiunea de cenzura in care va cere Executivului sa dea explicatii privind nivelul ingrijorator al coruptiei, lipsa independentei justitiei, scandalul adoptiilor internationale, limitarea libertatii presei. In plus, fostul presedinte Emil Constantinescu, presedintele Actiunii Populare, cere clarificari: "Cu cine sa ne unim fortele? Cu baronii locali, dornici doar de a pune mana pe fondurile europene? Cu clientela capitalismului "de cumetrie" construit de PSD? Cu Guvernul Nastase, denuntat de oficialii UE ca a inselat Uniunea, discreditandu-ne pe toti?".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO