Politică

Rectorul Universităţii Bucureşti, acuzaţii dure la adresa lui Liviu Dragnea şi a Vioricăi Dăncilă: Cu ură şi cu răzbunare, au tăiat din locurile la admitere alocate universităţii

Rectorul Universităţii Bucureşti susţine că premierul României, Viorica Dăncilă, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au tăiat, "fără o justificare raţională", din numărul de locuri alocate pentru admiterea la facultate, la master sau la doctorat, astfel, universitatea pierzând milioane de lei. Aceeaşi acuzaţie îi este adusă şi ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

"Cu ură şi cu răzbunare, dl. Ministru Popa, alături de colegii săi de partid, dl. Dragnea şi d-na Dăncilă, au tăiat drastic din locurile la admitere ale celor mai vechi şi mai prestigioase universităţi românesti, universităţile din Consorţiul Universitaria, şi le-au împărţit cu generozitatea boierilor medievali noilor cetăţi de scaun ale învăţământului universitar românesc. Este lipsită de orice justificare raţională scăderea arbitrară a numărului de locuri repartizate Universităţii din Bucureşti pentru anul universitar 2018 - 2019, pe toate cele trei cicluri de studii", se arată într-o scrisoare deschisă transmisă de rectorul Mircea Dumitru.

Potrivit acestuia, la studiile de licenţă, Universitatea pierde 60 de locuri faţă de anul precedent, la master sunt alocate cu 334 de locuri mai puţin, iar l-a doctorat, au fost "tăiate" 59 de locuri, cu 17% mai puţin decât în anul universitar 2017-2018.

Mircea Dumitru precizează că pierderea acestor locuri însemană bani mai puţini la bugetul Universităţii. Astfel, la doctorat, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă, suma pe care instituţia de învăţământ o va pierde este de 5,4 milioane de lei.

"Trebuie să le spunem studenţilor noştri, absolvenţi de licenţă sau de master (...) că din grija partidului, începând din toamnă, locurile lor se duc la universităţi locale, înfiinţate după 1989, universităţi al căror prestigiu abia dacă poate trece dincolo de limitele propriei regiuni. Şi atunci, nu putem decât să le facem o “modestă propunere” studentelor şi studenţilor noştri: din toamnă, să se ducă să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare, păduri sau ingineria motostivuitoarelor. Fără ifose de ştiinţe umaniste. Oricum, pentru a conduce România, îţi trebuie, mai nou, diplomă de inginer, luată de la universităţi de anticameră politică", mai reiese din scrisoarea rectorului", mai reiese din scrisoarea rectorului.

Din Consorţiul Universitaria fac parte cinci dintre cele mai vechi universităţi din ţară: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.