Politică

Raluca Turcan: PSD, ALDE şi Băsescu s-au înţeles să-i scape pe cei bine plasaţi; PNL respinge legea graţierii

Raluca Turcan: PSD, ALDE şi Băsescu s-au înţeles...

Autor: Cătălina Mănoiu

24.04.2017, 16:15 72

“PNL va respinge cu fermitate modificările făcute la legea graţierii pe care le intenţionează PSD, ALDE şi Traian Băsescu”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

Raluca Turcan a afirmat că PSD-ALDE şi Traian Băsescu şi-au dat mâna pentru a ajuta “câteva persoane foarte bine plasate şi foarte importante să scape de sancţiuni pentru corupţie”, confirmând zicala românească "Te faci frate cu dracul ca să treci puntea".

„(…) Traian Băsescu a amendat de conivenţă cu cei din PSD legea graţierii şi în perspectiva acestora ar urma să fie graţiate pedepsele pe până în zece ani şi inclusiv pentru fapte de corupţie, lucrul acesta este de neacceptat şi PNL va sancţiona cu fermitate şi va respinge aceste modificări care sfidează cetăţeanul de rând care se chinuie să respecte legea şi îi avantajează pe cei care cu bună ştiinţă au furat. Această iniţiativă nu are nicio legătură cu sensul legii graţierii pe care l-a amintit şi enunţat PSD”, a spus Turcan.

În contextul în care CEDO se va pronunţa, marţi, pe decizia pilot referitoare la situaţia din penitenciare, că PNL va susţine “ca orice discuţie despre graţiere să ţintească exact spre condiţiile de detenţie pentru a fi îmbunătăţite, spre depopularea penitenciarelor şi pentru reintegrarea în societate a unor persoane care pot fi reintegrate”.

Turcan a precizat că PNL a propus în paralel un proiect alternativ de executare a pedepselor pentru a arăta disponibilitate cu privire la o a doua şansă pe care persoane încarcerate o pot avea.

“Pe varianta pe care merge PSD şi în această perioadă înalţi demnitari ai statului român pot să fure bine mersi să intre într-un proces care vom vedea când se va termina şi să beneficieze de o lege a graţierii pe care o dau chiar unii acoliţi de-ai lor”, a spus liderul interimar al PNL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO