Politică

Puscas spune ca vrea inchiderea negocierilor cu Uniunea europeana la 17 decembrie

19.11.2004, 00:00 8

O declaratie de ieri a lui Vasile Puscas, negociatorul-sef al Romaniei cu UE, arata ca data incheierii negocierilor de aderare a Romaniei nu va fi inainte de alegeri, asa cum sugerase comisarul pentru extindere, Guenther Verheugen, criticat la Bruxelles pentru o astfel de asertiune.
Vasile Puscas a transmis presei un comunicat in care afirma ca data care a starnit discutii, 23 noiembrie, nu este decat termenul la care va avea loc o conferinta pe probleme de aderare a Romaniei, iar aceasta nu va insemna incheierea negocierilor, ci doar aparitia unor decizii referitoare "la anumite capitole" de negociere. Negociatorul-sef mai spune ca Romania intentioneaza sa finalizeze negocierile de aderare la 17 decembrie.
17 decembrie este data Consiliului European, summit-ul de final de an al sefilor de stat si de guverne din tarile membre ale Uniunii, la care este asteptata declaratia politica privind data la care Romania si Bulgaria vor semna Tratatul de aderare la UE.
Declaratia lui Puscas apare insa dupa ce BBC si AFP au reprodus un punct de vedere oficial al Comisiei Europene, prin purtatorul sau de cuvant de la Bruxelles, Jean Cristophe Filori, care a spus ca nu exista nici o garantie pentru finalizarea negocierilor Romaniei cu UE la 23 noiembrie. Decizia incheierii negocierilor trebuie luata, a adaugat Filori, de catre statele membre ale Uniunii.
Aceasta serie de declaratii are o istorie - in urma cu doua saptamani, cand premierul Adrian Nastase, candidatul PSD+PUR la presdintie, a fost la Bruxelles, comisarul european pentru extindere, Guenther Verheugen, a spus ca Romania va putea incheia negocierile la 23 noiembrie. Termenul invocat de comisarul Verheugen a surprins din mai multe motive. In primul rand, pentu ca inchiderea negocierilor cu doar patru zile inainte de alegeri a fost considerata ca fiind un cadou electoral pe care Verheugen il face Guvernului Nastase. In al doilea rand, pentru ca Romania mai are de incheiat trei capitole, dintre care doua sunt foarte delicate - este vorba despre justitie si concurenta. Or, consideratiile de la Bruxelles potrivit carora justitia este influentata politic, iar guvernul incurajeaza anumite firme in defavoarea altora (ajutoare de stat in sderurgie, contracte de genul EADS sau Bechtel) au facut ca inchiderea acestor capitole sa fie dificila.
Declaratiile lui Verheugen au starnit nemultumire la Bruxelles, mai ales in randul europarlamentarilor. Mai multi reprezentanti ai grupului liberal-democrat chiar i-au cerut lui Verheugen sa-si retraga dclaratia, pe care au considerat-o ca fiind un amestec in campania electorala din Romania. Si la Bucuresti, mai multe organizatii neguvernamentale i-au cerut lui Verheugen sa-si explice asertiunea. In numele Comsiei, purtatorul de cuvant Jean Cristophe Filori a spus ca nu este nevoie ca Verheugen sa-si motiveze declaratia, pentru ca Uniunea Europeana discuta cu guverne alese prin alegeri democratice, si nu cu partide politice.
Verheugen pleaca din functia de comisar pentru extindere saptamana viitoare. adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO