Politică

PSD sustine ca va subventiona creditul ipotecar pentru tineri

PSD sustine ca va subventiona creditul ipotecar pentru tineri

Mircea Geoana, presedintele PSD: Va fi un subventionat un anume procent, pentru un anumit numar de ani, din dobanda bancara, in functie de venituri. Ne gandim si la cei care nu au bani pentru un avans. Putem aici subventiona avansul.

30.06.2008, 19:20 16

Cum se va proceda practic? "Va fi un subventionat un anume procent, pentru un anumit numar de ani, din dobanda bancara, in functie de venituri. Ne gandim si la cei care nu au bani pentru un avans. Putem aici subventiona avansul", a explicat pentru ZF presedintele PSD Mircea Geoana.
"In urmatoarele zile vom incepe discutii cu societatea civila - aici vorbim de sindicate, patronate, dar, iata, si mediul bancar - pentru a prezenta programul de guvernare care va aduce modificari in politica fiscala, in cea economica, in educatie, in politica de dezvoltare rurala, invatamant si sanatate", spune in continuare seful PSD.
Nu este clar acum daca PSD va reveni la guvernare, dar daca in ipoteza in care ar reveni va avea un program cu totul nou?
Nu intrutotul, spune Geoana. Programul PSD va propune mentinerea cotei de impozitare de 16%, pentru profit, iar pentru venituri vor fi prevazute doua-trei trepte de impozitare progresiva. Concomitent, spune Geoana, programul fiscal va prevedea reducerea numarului de taxe si impozite.
Daca se reduc taxele si impozitele, de unde atunci bani pentru subventionarea dobanzii bancare pentru locuintele achizitionate prin credit de catre tineri? Mircea Geoana: "Trebuie sa stabilim: este sau nu o prioritate pentru societate ca tinerii sa aiba o casa si sa fie ajutati atunci cand isi achizitioneaza prima locuinta? Daca da, atunci facem acest efort".
Geoana spune ca, inainte de a finaliza acest plan, partidul sau va avea o discutie cu mediul bancar pentru a vedea care sunt modalitatile practice, in concordanta cu politica bancilor, de realizare a lui. Cu alte cuvinte, care este suma care va fi acordata de la buget pentru avansul la achizitionarea locuintei sau care va fi numarul de ani pentru care dobanda va fi subventionata.
Geoana sustine ca subventionarea achizitionarii de locuinte de catre tineri va impulsiona si sectorul constructiilor de locuinte, acum aflat in stagnare. El da exemplul Spaniei.
In Spania, statul acorda subventii pentru achizitionarea de locuinte, dar si pentru chirii - masura luata la inceputul anului. De pilda, pentru tinerii intre 22 si 30 de ani care au venituri sub 22.000 de euro pe an, statul da subventii la chirii de 220 de euro pe luna.
Subventii pentru locuinte achizitionate acorda si Ungaria, Polonia sau Cehia. In Cehia in 2002, aproape 2% din PIB insemna subventii pentru achizitionarea de locuinte.
PSD urmareste astfel de modele si le va aplica cand va ajunge la guvernare, spune liderul PSD.
La finele saptamanii, PSD a avut o intrunire a conducerii largite in care a analizat rezultatul alegerilor, dar a schitat si un plan al unei viitoare guvernari, in cazul in care se va ajunge ca partidul sa revina la putere.
Vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri ca formatiunea sa isi propune sa formeze o eventuala viitoare guvernare doar impreuna cu aliatii de la PC, neexistand niciun argument pentru o asociere cu un partid de dreapta. Partidul de dreapta, avut in vedere, dar nenumit de Diaconescu, este PNL.
"Ne propunem sa guvernam singuri, desigur, impreuna cu aliatii nostri de la PC. Nu se pune problema niciunui fel de aliante, parteneriate, intelegeri mai mult dau mai putin tacite inainte de a vedea cum cetatenii privesc, prin vot, rolul si promisiunile pe care le fac partidele", a declarat vicepresedintele PSD. Este insa greu ca PSD sa obtina 50% din voturi pentru a forma Guvernul, desi Diaconescu sustine ca "nu exista niciun argument, din punctul de vedere al PSD, pentru a se asocia,
intr-o forma sau alta, cu vreun partid de dreapta din Romania".
Presedintele PSD spune la randul sau ca are o prima schita a structurii guvernului PSD, un guvern in care Ministerul Economiei si Finantelor va fi impartit in doua institutii.
Potrivit lui Geoana, guvernul sau ar urma sa aiba doua sau trei ministere in plus fata de formula actuala. Intre noile ministere Geoana enumera un minister al familiei, persoanelor varstnice, femeilor si tineretului, dar si crearea, dupa modelul francez, a unui comisariat sau agentii de lupta impotriva saraciei si excluziunii sociale, in special in ce priveste populatia roma.
Geoana spune ca nu i se pare justificata comasarea Ministerului Economiei cu cel al Finantelor, considerand ca este vorba despre un minister mamut, care reuneste cel mai mare consumator de la buget (Economia) cu, practic, colectorul taxelor la buget (Finantele). "Voi propune probabil infiintarea unui minister al sportului. Sportul nu este doar o chestiune cand ne bucuram ca echipa nationala de fotbal merge bine sau prost, ci o investitie in educatie si sanatate", a mai spus Geoana la finele saptamanii, citat de Mediafax.
Intrebat daca structura de guvern a PSD va fi mai numeroasa decat cea actuala, Geoana a raspuns: "Probabil ca vor fi maxim doua-trei ministere in plus, cu reducerea de agentii si debirocratizare. Pe ansamblu va fi mai supla si mai putin costisitoare".

Este oare posibil?

La nivel national, in ultimii sase ani statul a dat in folosinta circa 17.000 de locuinte noi, in conditiile in care media anuala de finalizare a locuintelor inainte de revolutie era de aproximativ 75.000 de locuinte.
Intre anii 1980 si 1989 media anuala depasise nivelul de 100.000 de locuinte finalizate anual, care ar putea fi traduse in investitii de aproximativ 5,6 miliarde de euro, calculand la un cost al constructiei de 800 de euro/metrul patrat si o suprafata medie a locuintei de 70 de metri patrati. Prin cele 17.000 de locuinte construite in ultimii sase ani, putem vorbi despre investitii de mai putin de un miliard de euro, respectiv circa 160 de milioane de euro anual.
Subventionarea cheltuielilor bancare la achizitionarea unei locuinte de catre o familie de tineri casatoriti ar putea reprezenta un cost de trei ori mai mic pentru persoanele care apeleaza la credite bancare pe termen lung. Astfel, pentru un credit de 75.000 de euro contractat pentru o perioada de 30 de ani, rata fixa lunara este de aproximativ 650 de euro, tinand cont de dobanzile practicate in prezent pe piata bancara.
Nivelul ridicat al dobanzilor face ca suma rambursata catre banca in decurs de 30 de ani sa fie de circa trei ori mai mare decat valoarea initiala a creditului. Astfel, in conditiile in care costurile bancare ar fi subventionate, rata lunara ar scadea la ceva mai mult de 200 de euro. In conditiile in care statul ar prelua costurile bancare, pentru fiecare apartament achizitionat investitia subventionata ar fi practic dubla fata de pretul de vanzare a locuintei, respectiv circa 150.000 de euro pentru fiecare unitate. In cazul in care subventia s-ar aplica tuturor cuplurilor proaspat casatorite, aproximativ 130.000 in toata tara, costurile anuale ale statului s-ar ridica la peste 600 mil. euro anual, pentru o perioada de 30 de ani - durata creditului.
Pe de alta parte, in cazul in care un viitor guvern ar decide subventionarea avansului perceput la achizitia unei locuinte, costurile implicate ar fi mai mici. Astfel, calculat la un pret mediu al locuintei de 75.000 de euro, la nivel national, si un avans de 25% perceput de catre banci, costurile anuale ale statului s-ar ridica la aproape 2,5 miliarde de euro, in cazul in care subventia s-ar aplica tuturor familiilor de tineri casatoriti, respectiv 130.000 intr-un an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO