Politică

PSD insista pentru anticipate

12.01.2006, 19:35 7

Vicepresedintele PSD Ilie Sarbu a declarat ieri ca alegerile anticipate se impun. Sarbu spune ca acest lucru este necesar din cauza lucrurilor care se intampla in tara si care ar demonstra ca actuala putere nu mai poate gestiona problemele serioase ale Romaniei. "Pentru a abate opinia publica de la adevaratele probleme ale tarii, s-a relansat in mass-media tema fuziunii (dintre PNL si PD - n. n.). Din punctul meu de vedere, acest lucru nu se va realiza niciodata", a spus Sarbu. Vicepresedintele PSD a apreciat ca, daca liberalii vor accepta fuziunea cu PD, PNL se va desfiinta: "Daca liberalii accepta, totusi, fuziunea, PNL se va desfiinta, pentru ca, sa nu uitam, PD e un partid care termina tot ce e in jurul lui". Potrivit unei declaratii politice a conducerii PSD, data publicitatii, luni, dupa prima sedinta din acest an, Biroul Permanent National a stabilit prioritatile actiunii politice ale PSD la inceputul lui 2006, iar obiectivul major al PSD il reprezinta "inlaturarea Guvernului incompetent Popescu-Tariceanu, care in anul ce a trecut a saracit populatia tarii, incalcandu-si promisiunile electorale". Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO