Politică

Protestatarii au început să plece din Piaţa Victoriei

Protestatarii au început să plece din Piaţa Victoriei

Autor: Roxana Din

10.08.2019, 22:03 83

Protestatarii au început deja să plece, la ora transmiterii ştirii, din Piaţa Victoriei, jandarmii urmând să discute cu organizatorul manifestaţiei la ora 22.15, atunci când expiră intervalul orar aprobat de Primărie pentru protest.

Potrivit unor surse oficiale, vârful de prezenţă în Piaţa Victoriei a fost de 24.000 de oameni.

Reprezentantul Jandarmeriei Georgian Enache a declarat sâmbătă seara că, după ora 22.15, la care se încheie oficial protestul, va discuta cu organizatorul evenimentului, în cazul în care mai sunt oameni în piaţă. Acesta a mai transmis că gardurile au fost mutate în spate şi acolo vor fi menţinute.

"Acea mişcare a gardurilor a fost pentru redimensionarea spaţiului în care se află protestatarii, acesta a fost lărgit. În acest fel am întârit mesajul pe care l-am dat de la început şi anumme de a asigura protecţia lor. În acest sens am creat spaţiul necesar", a spus Georgian Enache.

Acesta a îndemnat oamenii din piaţă ca în cazul în care văd persoane suspecte să se adreseze Jandarmeriei.

"Dispozitivul va fi menţinut. La ora 22.15 vom discuta cu organizatorul şi sunt convins că lucrurile sunt ţinute sub control. Este întuneric, e noapte, să rămână atenţi la ce se întâmplă, să ne sesizeze orice persoană suspectă (...) După 22.15 expiră termenul stabilit de organizator. După acest termen rămânem aici pentru a ne asigura că fiecare cetăţean ajunge în siguranţă acasă", a afirmat Enache.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO