LIVE: ZFLive: Ce înseamnă Sistemul Garanţie-Returnare şi când va fi implementat în România?
Politică

Primarul General al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea: RADET nu va intra în faliment

,,În cadrul analizei efectuate în aceste 20 de zile de la declararea insolvenţei de către Tribunalul Bucureşti, afirm cu toată convingerea că nu se pune problema falimentului RADET, fiind asigurate toate premisele reorganizării Regiei”, a declarat Gabriela Firea.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de administratorul special al RADET, Sorin Chiriţă şi cu reprezentantul administratorului judiciar, Rominsolv SRL, Gheorghe Piperea, Primarul General al Capitalei a mai anunţat că a iniţiat un proiect de hotărâre privind plata în avans a necesarului de gaze naturale către ROMGAZ, astfel încât să poată fi realizat stocul necesar acestei ierni. Propunerea va fi prezentată Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care va decide în şedinţa din data de 31 octombrie dacă aprobă alocarea celor 417 milioane de lei, pentru achitarea stocurilor de gaze aferente perioadei octombrie 2016 - martie 2017.

,,În acest moment, avem şi suma asigurată şi cadrul legal pentru a se putea plăti în avans stocul de Gaze Naturale. E un fapt fără precedent, dar care asigură confortul populaţiei şi livrarea agentului termic tuturor instituţiilor publice”, a precizat edilul.

Administratorul judiciar al RADET, avocatul Gheorghe Piperea, a anunţat că un raport complet al motivelor care au dus la insolvenţa RADET va fi întocmit peste 20 de zile, când vor fi indicate şi persoanele şi instituţiile care au provocat sau perpetuat declinul Regiei de Termoficare a Bucureştiului. Din analiza preliminară reiese că legislaţia deficitară şi deciziile luate la nivelul Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ar fi printre principalele cauze ale problemelor financiare ale RADET, susţine Piperea.

,,Cea mai pregnantă cauză a insolvenţei nu e doar prostul management, nu e nici costul produsului finit, e vorba de o legislaţie prost concepută - mă refer la Hotărâri de Guvern şi decizii ANRE. Este vorba despre proasta concepţie a fluxului de numerar şi a fluxului de gaze între entităţi. Este o situaţie similară cu cea de la OLTCHIM. Dar mai este şi caracterul foarte ostil al ELCEN, care a declanşat un adevărat complex de executări silite la nivelul Regiei şi care au fost făcute în baza unei creanţe de prin 2008 care nu a fost regularizată, a dus la penalităţi imense, motiv pentru care niciodată nu s-ar fi ajuns la achitarea acestei creanţe”, a explicat Gheorghe Piperea.

Primarul General al Capitalei a dat asigurări că furnizarea apei calde şi a căldurii se va face la parametri optimi pe tot parcursul iernii. Iar în cazul unei avarii se va putea interveni imediat pentru remedierea problemei, fiindcă RADET nu mai are poprire pe conturi, având astfel la dispoziţie sumele necesare pentru reparaţii şi achiziţia de materiale.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.