Politică

Primarul din Vâlcea şi funcţionarul acuzaţi de delapidare şi abuz în serviciu, arestaţi preventiv

Primarul din Vâlcea şi funcţionarul acuzaţi de...

Autor: Departamentul Corespondenti

04.11.2015, 16:56 784

Judecătorii de la Tribunalul Vâlcea au emis, miercuri, un mandat de arestare preventivă pe numele primarului comunei Măldăreşti, Ionel Dragu, şi pe numele lui Dumitru Simionescu, asistent social în cadrul Primăriei Măldăreşti, anunţă, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Astfel, magistraţii de la Tribunalul Vâlcea au admis contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Horezu care, sâmbătă, a decis cercetarea celor doi sub control judiciar.

Vineri, primarul Ionel Dragu şi asistentul social Dumitru Simionescu fuseseră reţinuţi de anchetatori într-un dosar în care edilul este acuzat de delapidare, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar asistentul social este urmărit penal pentru complicitate la delapidare.

Conform datelor făcute publice de procurori, în perioada 2012-2015, Ionel Dragu, în calitate de primar al comunei Măldăreşti, prin întocmirea şi folosirea de acte false, şi-a însuşit în mod repetat, din veniturile instituţiei, suma de 90.000 de lei, fiind ajutat de Dumitru Simionescu, asistent social la Primărie, care i-a înlesnit aceste acţiuni.

Procurorii şi poliţiştii care au instrumentat acest caz au stabilit, de asemenea, că primarul Ionel Dragu "a încheiat în luna septembrie 2015 un contract de prestări servicii cu o societate comercială, ce avea ca obiect lucrări de reparaţii-amenajări drumuri pe o durată de 12 luni (1 iunie 2014 - 1 iunie 2015), cu preţul stabilit de 388.250,58 lei, fără a fi respectate dispoziţiile legale referitoare la procedura achiziţiilor publice, determinându-l astfel pe inculpatul Voican Adrian Ion (angajat la Asociaţia Comunelor din România- Filiala Vâlcea) să înregistreze acest contract, care conţinea date nereale", se arată în comunicatul Parchetului.

În acest dosar, anchetatorii desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Primarul comunei Măldăreşti, Ionel Dragu, are şi probleme legate de justificarea averii pe care o deţine familia sa. Conform unei informări care a fost făcută publică de Agenţia Naţională de Integritate în vara acestui an, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 174.814,37 lei (aproximativ 39.196,05 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către primarul Ionel Dragu, împreună cu familia, în perioada 3 iunie 2008 - 31 decembrie 2012.

În acest context, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către edilul din Măldăreşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO