Caută doar în titlu
Politică

Prestaţii sexuale cu chitanţă fiscală şi carnet de sănătate - propunere legislativă

Deputatul Silviu Prigoană a declarat marţi că propunerea saprivind legalizarea prostituţiei este "o lege copiată din Germania,tradusă şi pusă pe masa deputaţilor şi senatorilor" într-o formăpuţin modificată, precizând că "în toate ţările cu apă caldăpermanentă" există o asemenea reglementare, informează Mediafax.

Prigoană a arătat că în toate ziarele din România sunt oferiteprestaţii sexuale la mica publicitate, dar nu suntreglementate.

Potrivit lui Silviu Prigoană, proiectul de lege iniţiat de elprevede prestaţii sexuale contra cost, eliberarea de chitanţăfiscală şi carnet de sănătate pentru cele persoanele care lucreazăîn acest domeniu.

Prigoană nu crede că proiectul de lege va aduce mai mulţi banila buget, ci consideră că "este vorba despre sănătatea publică",deoarece "bolile venerice au fost scăpate de sub control". Maimulte despre proiectul de lege al lui Silviu Prigoanăcitiţi pe www.mediafax.ro.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.