Politică

Preşedintele Klaus Iohannis cere demisia şefului DIICOT Felix Bănilă

Preşedintele Klaus Iohannis cere demisia şefului DIICOT...

Autor: Ana Petrescu

30.09.2019, 20:38 126

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat demisia lui Felix Bănila din funcţia de procuror-şef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din Caracal. Şeful statului condamnă modul în care a fost tratată familia Melencu.

„Astăzi (luni - n.r.) nu mă refer doar la Guvern. Mă refer şi la conducerea DIICOT, instituţie a cărei implicare în cazul Caracal ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism şi credibilitate. Doar că, sub conducerea domnului Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Aşadar, îi cer domnului Felix Bănilă, procuror şef la DIICOT, să îşi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror şef al DIICOT. Este imperativ ca greşelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate şi este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza această instituţie”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută, luni, la Palatul Cotroceni.

„De asemenea, îi reamintesc Prim-ministrului că sarcina sa principală este aceea de a guverna şi de a rezolva problemele curente, executive, imediate şi nu de a întreprinde turnee electorale externe care nu aduc niciun beneficiu României sau, ca să fiu mai clar, care nu aduc absolut nimic”, a completat şeful statului.

La domiciliul familiei Melencu au fost vineri jandarmii pentru a pune în executare mandatul DIICOT de aducere a mamei Luizei pentru prelevarea probelor biologice. Aceasta a leşinat în timp ce se certa cu jandarmii şi a fost nevoie de intervenţia unei ambulanţe.

Ulterior, Felix Bănilă a declarat, pentru MEDIAFAX, că jandarmii prezenţi la casa familiei Melencu au încercat să poarte un dialog civilizat pentru a pune în aplicare mandatul de aducere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO