Politică

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan: Astăzi a apărut dovada supremă că OUG 13 a fost dată pentru Liviu Dragnea

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan: Astăzi a...

Autor: Cătălina Mănoiu

28.03.2017, 17:18 347

“Astăzi a apărut dovada supremă că Ordonanţa 13 a fost dată pentru Liviu Dragnea. Solicitarea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, parte în dosar, ca CCR să definească pragul pentru abuzul în serviciu, demonstrează că şedinţa de Guvern echivalează cu un flagrant comis în văzul naţiunii”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, pe Facebook.

Raluca Turcan a susţinut că PSD-ALDE este “o coaliţie întru corupţie”.

“Această coaliţie anti-naţională vrea să schimbe mersul istoriei. Să ne deturneze de la integrare la excludere, de la prosperitate la sărăcie, de la supremaţia legii la dominaţia corupţiei Este o coaliţie întru corupţie şi orice zi în care Guvernul PSD-ALDE rămâne la putere înseamnă distrugerea viitorului european al României”, mai spus Turcan.

Raluca Turcan a afirmat că statele UE “primesc astăzi dovada suprema că în România guvernează un grup infracţional organizat”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO