Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, despre ritmul de vaccinare: Mai puţin mulţumitor în mediul rural

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Drobeta-Turnu Severin, că ritmul de vaccinare în mediul rural este „mai puţin mulţumitor”.

„Sigur că în mediul urban, vaccinarea se derulează într-un ritm mulţumitor, mai puţin mulţumitor e ritmul în mediul rural, şi aici avem nevoie de implicarea primarilor, ca să convingă. Noi suntem capabili să trimitem centre mobile de vaccinare în orice comunitate locală”, a spus Ludovic Orban.

Acesta susţine că în campania de vaccinare ar trebui să se implice asistenţii medicali, asistenţii sociali şi preoţii, dar mai ales primarii.

„Nu poţi să le ceri oamenilor să se deplaseze în centrele de vaccinare şi atunci mergem noi în localităţi, dar trebuie să se implice în a-i convinge pe oameni ca, atunci când se se deplasează centrul mobil de vaccinare, prezenţa să fie maximă”, a declarat Orban.

Acesta spune că trebuie găsite toate formele prin care vaccinarea să fie dusă cât mai aproape de oameni.

„A crescut capacitatea de vaccinare, dar există o anumită reticenţă, dar cel puţin pe baza cercetărilor sociologice pe care le-am făcut procentul celor care doresc să se vaccineze a crescut semnificativ şi vom găsi toate formele, prin intermediul companiilor, centrelor drive, centrelor mobile, să aducem cât mai aproape de populaţie vaccinarea”, a mai spus Ludovic Orban.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.