Politică

Premierul Tudose, sub asediu din partea propriului partid după războiul pornit cu Gabriela Firea

Premierul Tudose, sub asediu din partea propriului partid...

Autor: Mediafax

04.12.2017, 16:31 2692

Primarul Capitalei susţine că şi-ar fi dorit ca discuţiile cu premierul, referitoare la amplasarea unui târg în Piaţa Victoriei, să fie private. Firea a precizat că atitudinea este una ipocrită, întrucât i-ar fi spus că e agasat de mitingurile din Piaţa Victoriei, însă public a avut o altă poziţie.

"Toate afirmatii pe care le-a făcut le consider incorecte. Dacă avea îngrijorări, (..) puteam să discutăm la telefon şi să nu-mi dea replici la televizor. (..) Au fost decupate aprecierile care l-ar fi defavorizat pe premier. Eu am zis că mi se pare ipocrit că acum câteva zile îmi zicea în privat că e agasat de mitingurile din Piaţa Victoriei, iar public se arată îngrijorat că cei care ocupă piaţa nu ar avea unde să mai protesteze", a declarat Gabriela Fireala Antena 3.

În ceea ce priveşte discuţiile pe grupul de whatsapp al comunicatorilor PSD, în care premierul ar fi fost acuzat că sabotează Primăria Capitalei şi că îşi face campanie, edilul a spus: "Am făcut această afirmaţie pentru că sunt mulţi colegi care spun că nu se explică această atitudine, că încercă să se detaşeze de unii colegi şi să se apropie de alţii".

Potrivit unor stenograme apărute în presă, Gabriela Firea şi Liviu Pleşoianu l-au atacat pe premierul Mihai Tudose, într-o discuţie între comunicatorii partidului, care a avut în seara zilei de 30 noiembrie, prilejuită de ieşirea publică a premierului împotriva Târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei. Primul ministru este acuzat cu argumente că are o agendă proprie, că sabotează Primăria Capitalei şi că vrea să preia PSD.

Mihai Tudose a declarat, joi, că amplasarea unui Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este „cea mai inspirată decizie", afirmând că şi primarul general, Gabriela Firea, va înţelege acest lucru.


Deputatul PSD Rovana Plumb l-a atacat, luni, pe premierul Mihai Tudose, despre care a spus că face declaraţii publice care nu coincid cu poziţile colegilor de partid, lucru care nu este normal, ea apreciind că în partid se va decide dacă acesta va avea soarta lui Grindeanu.

„Sinceră să fiu, nu mi se pare normal să se dea o serie întreagă de declaraţii din partea domnului premier care nu coincid de multe ori cu poziţiile pe care le au colegii sau colegele noastre”, a spus Rovana Plumb.

Întrebată dacă riscă Tudose soarta lui Grindeanu din cauza acestor ieşiri publice, Rovana Plumb a răspuns: „Asta se va decide în partid. Nu pot eu să spun în momentul de faţă ce se va întâmpla”.

„Important este că românii au nevoie de stabilitate, de linişte. Eu cred că perioada scandalurilor trebuie să se sfârşească o dată şi nu sunt de acord cu niciun fel de manifestare de violenţă”, a adăugat Plumb.

Ea a menţionat că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, în Piaţa Universităţii, este anormal într-o societate democratică. „Lucrurile au degenerat nu mi se pare normal ca atunci când o autoritate publică decide să organizeze un eveniment şi are toate autorizaţiie legale, să nu fie respectate prevederile legale”, a spus Plumb.

Potrivit unor stenograme apărute în presă, Gabriela Firea şi Liviu Pleşoianu l-au atacat pe premierul Mihai Tudose, într-o discuţie între comunicatorii partidului, care a avut în seara zilei de 30 noiembrie, prilejuită de ieşirea publică a premierului împotriva Târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei. Primul ministru este acuzat cu argumente că are o agendă proprie, că sabotează Primăria Capitalei şi că vrea să preia PSD.

Mihai Tudose a declarat, joi, că amplasarea unui Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este „cea mai inspirată decizie", afirmând că şi primarul general, Gabriela Firea, va înţelege acest lucru.


Deputatul PSD Cătălin Rădulescu l-a criticat, luni, pe premierul Mihai Tudose, arătând că a greşit „flagrant” în schimbul de replici cu Gabriela Firea, el apreciind că decizia partidului trebuie respectată, inclusiv de premier, alternativa fiind demisia.

„Eu urăsc aceste manifestări. Problema e că aceste lucruri care trebuiau discutate în partid ies public şi nu sunt normale, nu trebuie discutate decât în cadrul partidului. Dacă în partid se hotărăşte într-un anumit fel, trebuie să te supui. Nu-ţi convine, indiferent că eşti premier, îţi dai demisia şi pleci dacă nu vrei să faci cum hotărăşte partidul. Aici nu e pe concurs”, a spus Rădulescu, el menţionând însă că Tudose nu trebuie să demisioneze.

„Eu cred că (premierul Mihai Tudose, n.r.) greşeşte în mod flagrant în ultima perioadă de timp. Toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste declaraţii nefericite pe care le fac ei certându-se unii cu alţii afectează foarte mult imaginea PSD. Eu îmi amintesc că atunci când am afectat imaginea partidului am fost suspendat. Ei, ar trebui să-i suspendăm pe mai mulţi atunci”, a adăugat deputatul PSD.

El a opinat, totodată, că primarul Gabriela Firea a avut dreptate în ceea ce priveşte organizarea târgului de Crăciun.

„De data asta cred că Gabi Firea a avut dreptate. Nu cred că e apanajul vreunui ministru sau a primului-ministru ca să hotărască dacă se face sau nu se face. (...) În momentul în care într-o ţară democratică autoritatea de stat nu mai poate să fie exercitată, asta înseamnă că în ţara asta e anarhie. În nicio ţară din Europa – poate că primul-ministru o să-mi dea şi mie un exemplu, sunt foarte curios să văd în ce ţară din Europa, în afară de mitinguri autorizate, cineva îşi permite să ocupe zile, luni, ani la rând un loc public”, a spus Rădulescu.

„Dacă nu mi se dă un singur exemplu, înseamnă că primul-ministru şi doamna ministru de Interne nu şi-au făcut datoria şi trebuie să vedem ce se întâmplă”, a adăugat deputatul PSD, care a arătat că cere demisia şefului Jandarmeriei în legătură cu evenimentele de duminică în Piaţa Victoriei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO