Politică

Premierul Dacian Cioloş: Pomenile votate în ultima perioadă, impact de 9 miliarde lei, peste 1% din PIB

Premierul Dacian Cioloş: Pomenile votate în ultima...

Autor: Mediafax

01.11.2016, 10:13 163

Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 milioane de lei, echivalentul a peste 1% din PIB.

Premierul a subliniat, într-un interviu acordat Adevărul, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi ''catastrofal'', fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor.

''Din ce-mi spunea doamna ministru de Finanţe, cu tot ce s-a votat în aceste ultime luni în pregătirea campaniei electorale - aşa cum din păcate ne-a obişnuit Parlamentul înainte de alegeri votează măriri de salarii în toate direcţiile fără calcule bugetare consistente - s-au cam adunat în jur de 9 miliarde de lei, deci peste un procent din Produsul Intern Brut, care sunt împărţite în diferite direcţii. Pe de o parte este un impact bugetar care înseamnă sau creşterea deficitului, ceea ce ar fi catastrofal pentru România sau, dacă nu, dacă vrem să ţinem limitele deficitului, (...) asta înseamnă reducere a investiţiilor'', a detaliat Cioloş.

El a precizat că pentru investiţii sunt alocate 40 de miliarde de lei, măririle votate în Parlament urmând să aibă impact asupra investiţiilor în sănătate, educaţie sau infrastructură.

Premierul a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale - cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază - nu fac decât să crească şi mai mult dezechilibrele dintre diverse categorii de bugetari.

''Noi asta am încercat să corectăm anul acesta, pentru că doar măriri procentuale nu rezolvă problema salarizării. Avem în continuare oameni care au aceeaşi formare profesională, aceeaşi vechime, lucrează în aceleaşi instituţii sau în instituţii paralele, dar cu aceleaşi responsabilităţi, şi care au salarii diferite. Măririle procentuale nu rezolvă aceste disfuncţionalităţi pe care noi vrem să le corectăm printr-o lege a salarizării unitare coerentă. Cu aceste decizii o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare pur şi simplu pentru că banii se împart din nou câte un pic la fiecare'', a mai argumentat Cioloş.

Şeful Executivului a adăugat că ar fi preferat ''măriri de salarii cu cap'' şi o creştere a veniturilor durabilă.

''Am făcut şi noi eforturi anul acesta, dar am vrut să facem măriri de salarii cu cap, gândite, măriri de salarii care să rezolve şi probleme de disfuncţionalităţi de tratament între diferite categorii din acelaşi sector, dar şi care să ducă treptat, treptat, la o creştere a veniturilor durabilă. (...) Sigur, unii spun că avem creştere economică şi de acolo o să mai vină bani. Astea nu sunt surse foarte predictibile pentru că asta presupune să creştem gradul de colectare, un lucru care trebuie să se întâmple (...). Conform măsurilor de relaxare fiscală, de la anul mai trebuie să reducem cu încă un punct procentual TVA, mai reduce şi alte câteva taxe. Deci asta înseamnă că vom creşte cheltuielile la buget reducând în acelaşi timp resursele bugetare anul viitor. Ar trebui să aşteptăm să vedem întâi cum funcţionează lucrurile şi dacă avem banii respectivi, să-i orientăm spre astfel de cheltuieli eventual'', a adăugat el.

Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat luni majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017, amendamentul fiind votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO