Politică

Prahova: 4.500 lei amendă unui bărbat a continuat campania electorală în mediul online

Prahova: 4.500 lei amendă unui bărbat a continuat...

Autor: Andreea Tobias

06.12.2020, 13:06 57

Un bărbat din Prahova a primit o amendă de 4.500 de lei deoarece a continuat campania electorală  în mediul online. Incendiul la o secţie din Ceptura s-a dovedit a fi o supraîncălzire, iar alegerile au fost reluate.

Conform IPJ Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ciorani s-au autosesizat că un bărbat a continuat campania electorală în mediul online.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 4.500 de lei.

O situaţie similară s-a înregistrat şi în Ploieşti, dar în acest caz cercetările nu s-au terminat încă.

În ce priveşte incendiul anunţat la secţia 367 din Ceptura, satul Malu Roşu, Poliţia precizează că sesizarea anunţa flăcări la coşul de evacuarea a fumului, iar pompierii au constatat că nu a fost vorba de incendiu, ci de o supraîncălzire a compozitului de vată minerală.

În secţie a fost întrerupt procesul de votare timp de aproximativ 40 de minute, iar 13 persoane au ieşit singure. Procesul de votare a fost reluat în condiţii de siguranţă la ora 12:40.

Comisia a fost reinstruită cu privire la modul de utilizare al mijlocului de încălzire, respectiv soba cu acumulare de căldură.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO