Politică

Posibila demisie a lui Boc, subiect de discuţii în Birourile reunite ale Parlamentului

Senatorii şi deputaţii din Birourile Permanente reunite alecelor două Camere ale Parlamentului au discutat marţi despreposibilitatea demisiei premierului Emil Boc, au declarat pentruMediafax surse participante la şedinţă.

Potrivit acestora, în timpul reuniunii conducerii celor douăCamere, unii dintre parlamentari au evocat unele informaţii despreposibilitatea ca prim-ministrul Emil Boc să demisioneze în cursulacestei zile.

"Au existat unele informaţii, cum că ar fi deja la Cotroceni(Emil Boc - n.r.), se pare că aceste informaţii au venit de la oreuniune a ambasadorilor. A fost o discuţie la nivel deposibilităţi, nimeni nu ştia nimic, dar auziseră despre asta şi ceide la PDL, dar şi unii de la PSD. Evident că s-au făcut apoicomentarii despre viabilitatea, oportunitatea acestei opţiuni şidespre şansele ca aceste zvonuri să fie adevărate", a declarat unuldintre parlamentarii prezenţi la şedinţa Birourilor Permanentereunite.

Premierul Emil Boc s-a aflat, marţi, la Palatul Cotroceni, undea avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, după întâlnireadin Parlament cu deputaţii minorităţilor naţionale, au declaratsurse oficiale.

Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care se vehiculeazăinformaţii conform cărora va avea loc în maximum o săptămână oremaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este necesarănumirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, existăinformaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depunămandatul de prim-ministru.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.