Politică

Ponta: Radu Vasile a marcat istoria post-decembristă, fiind prim-ministru într-o perioadă dificilă

Autor: Departamentul Politic

03.07.2013, 14:41 156

"Trecerea în nefiinţă, după o grea suferinţă, a fostului premier Radu Vasile reprezintă o pierdere grea pentru România. Radu Vasile a marcat istoria post-decembristă a României, fiind prim-ministru într-o perioadă dificilă a tranziţiei. În numele Guvernului, şi al meu personal, adresez sincere condoleanţe şi îmi exprim compasiunea şi solidaritatea faţă de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată în mesajul transmis în numele premierului Ponta.

Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri.

Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Isreal.

Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 şi decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.

Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune în care a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere.

De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO