Politică

Ponta, către Bănicioiu: Acceptaţi ajutorul oferit de spitalele din străinătate

Ponta, către Bănicioiu: Acceptaţi ajutorul oferit de...

Autor: Alexandru Moise

03.11.2015, 14:21 889

Prim-ministrul i-a spus ministrului Sănătăţii să accepte orice ajutor din afara ţării pentru tratarea victimelor incendiului de la Clubul Colectiv şi a anunţat că există oferte în acest sens.

"Există deja oferte de ajutor din afara ţării, din partea câtorva spitale din afara ţării. Oricine ne poate ajuta, este foarte bine. Ministerul Sănătăţii, vă rog să ţineţi legătura cu toţi prietenii noştri din afară care pot să trimită medici sau care eventual pot să preia din pacienţi pentru că cu cât mai mult efort şi cât mai multe minţi şi cât mai multe resurse, cu atât mai bine", a mai spus Ponta.

El şi-a exprimat convingerea că sunt "foarte mulţi care vor să ne ajute" aşa cum s-a întâmplat zilele acestea.

Ponta i-a cerut ministrului să fie informat cu privire la evoluţia fiecărui bolnav, dar şi cu privire la necesităţile fiecărui spital aşa încât să nu lipsească nimic în ceea ce priveşte medicamentele, aparatura sau personalul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO