Politică

Ponta: Băsescu nu s-a răzgândit în privinţa bugetului, o să-l respingă. L-am rugat să nu tergiverseze

Ponta: Băsescu nu s-a răzgândit în privinţa...

Autor: Liviu Dădăcuş

03.12.2013, 18:25 208

Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a schimbat poziţia faţă de proiectul de buget, care a fost extrem de inflexibilă, iar singura rugăminte a Guvernului a fost, în aceste condiţii, să nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.

"Preşedintele Băsescu va respinge legea, va sesiza CC, rugămintea mea a fost să le facă într-un termen rezonabil, să avem bugetul la 1 ianuarie, nu mi-a garantat nici că da, nici că nu", a spus premierul, pe holul Parlamentului.

Premierul a arătat totodată că Băsescu a reconfirmat că nu va semna memorandumul FMI.

Potrivit acestuia, "preşedintele vrea să şicaneze foarte mult".

"Poziţia preşedintelui a fost extrem de inflexibilă", a spus Ponta.

El a relatat că l-a întrebat pe preşedinte dacă o acciză poate fi atacată la CC, iar Traian Băsescu i-a răspuns: "Nu, găsim altceva".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO