Politică

Ponta: Băieţii deştepţi din energie n-au murit, ci s-au readaptat. Au aceeaşi influenţă, deci bătălia continuă

Ponta: Băieţii deştepţi din energie n-au murit, ci...

Autor: Alexandru Moise

08.05.2013, 15:32 823

Premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului delegat pentru Energie şi ministrului Finanţelor să implementeze rapid reformele în domeniu, spunându-le că bătălia continuă deoarece "băieţii deştepţi" din energie nu au dispărut, ci s-au readaptat, având aceeaşi influenţă şi putere.

El i-a spus ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, că s-a uitat recent pe o statistică europeană şi a văzut că România şi Bulgaria au cele mai mici preţuri la energie din Europa, dar că există un dezechilibru între energiile subvenţionate şi cele nesubvenţionate, care trebuie reglementat împreună cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

"Avem însă aceeaşi problemă pe care o au şi ţările mari, mă refer la Germania, la Italia, la Spania, şi anume un dezechilibru între energiile subvenţionate şi cele nesubvenţionate şi o să vă rog, împreună cu Chiţoiu, să luaţi toate deciziile necesare să le implementăm. Băieţii deştepţi din energie n-au murit, s-au transformat. Nu mai sunt la Hidroelectrica, sunt în alte zone, s-au readaptat, au aceeaşi influenţă, aceeaşi putere, deci bătălia continuă", a spus premierul.

El a apreciat că, prin continuarea reformelor structurale, piaţa de energie se va echilibra, iar producătorii vor beneficia de o competiţie corectă.

"Pe zona de energie trebuie să continuăm partea de reforme structurale, să implementăm toate deciziile prin care toţi producătorii de energie - şi aici nu vorbim doar de cei de energie regenerabilă care e binevenită, dar e şi cea mai scumpă dintre toate - dar toţi producătorii noştri, fie că e vorba de Hidroelectrica, de Nuclearelectrica, de Compania Energetică Oltenia, să participe într-o piaţă echilibrată şi într-o competiţie corectă", a spus premierul.

În opinia şefului Executivului, România poate fi cel mai important actor în domeniul energiei din regiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO