Politică externă

UE ameninta Kremlinul cu gloante oarbe

29.08.2008, 20:08 12

Situatia in regiune este departe de a se calma, iar Rusia a profitat de summit-ul de cooperare de la Shanghai, care reuneste pe langa China si Rusia, patru rebublici ex-sovietice: Tadjikistan, Kirghizstan, Kazahstan si Uzbekistan si, printre observatori, pe Mongolia, Pakistan, Iran, India si Afganistan, pentru a-si legitima actiunile din Caucaz: membrii organizatiei au adoptat o declaratie potrivit careia sustin rolul activ al Rusiei in mentinerea pacii si colaborarea in regiune.
"Sper ca aceasta declaratie va fi un semnal serios pentru cei care vor sa faca alb din negru si sa justifice aceasta agresiune", a spus ieri presedintele rus Dmitri Medvedev. Rusia sustine ca a recunoscut independenta celor doua provincii separatiste georgiene pentru a impiedica un genocid din partea georgienilor fata de populatia rusofona.
O pozitie delicata are China in ciuda semnarii de catre presedintele Hu Jintao a declaratiei de ieri de la Dusanbe - Tadjikistan. Cu o zi inainte de reuniunea liderilor asiatici, un purtator de cuvant al Ministerului chinez de Externe si-a exprimat ingrijorarea fata de actiunea presedintelui Dmitri Medvedev de a recunoaste independenta regiunilor separatiste georgiene Abhazia si Osetia de Sud, dupa razboiul de o saptamana dintre Rusia si Georgia. China are motive sa se ingrijoreze pentru recunoasterea independentei celor doua republici din cauza Taiwanului, iar aceleasi ingrijorari se regasesc si in sanul Uniunii Europene.
Seful diplomatiei franceze Bernard Kouchner crede ca scenariul din Georgia s-ar putea repeta in Transnistria - regiune separatista din Republica Moldova sau in Crimeea, fosta destinatie de vacanta a tarilor rusi, iar de 50 de ani fiind teritoriu ucrainean.
O decizie a liderilor UE cu privire la Rusia se va putea lua la summit-ul extraordinar convocat de presedintele francez Nicolas Sarkozy pentru lunea viitoare, insa diplomatii nu s-au lansat in speculatii cu privire la eventuale sanctiuni care ar putea fi impuse Rusiei.
Franta a anuntat ca nu va rupe relatiile cu Rusia in ciuda faptului ca aceasta tara nu a respectat acordul de pace cu Georgia negociat de Sarkozy, in vreme ce Ministerul de Externe al Marii Britanii, care chemase miercuri la o alianta impotriva Rusiei, a sugerat ulterior ca izolarea Rusiei va fi contraproductiva.
Aceste luari de pozitii echivoce au fost intampinate cu ironie de catre rusi.
"Se intampla sa fie iritati pentru ca 'mica jucarie' a anumitor capitale occidentale nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor lor", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov jurnalistilor inaintea summit-ului din Dusanbe. El a spus totodata ca Bernard Kouchner are o imaginatie bolnavicioasa.
"Aceasta tine de o imaginatie bolnavicioasa", a declarat el dupa ultimele declaratii ale lui Kouchner potrivit carora Moscova ar putea avea, dupa Osetia de Sud si Abhazia, "alte obiective", printre care "Crimeea, Ucraina si Republica Moldova".
In ciuda declaratiilor pe care liderii europeni sI rusi si le arunca peste Caucaz, in Moldova si Ucraina situatia este extrem de tensionata. La Chisinau, presedintele Vladimir Voronin s-a ferit sa comenteze asupra recunoasterii independentei celor doua republici si urma sa transmita un mesaj in acest sens aseara. Experti internationali l-au sfatuit pe Voronin sa scoata Moldova din Comunitatea Statelor Independente - structura care a inlocuit URSS dupa 1991 - si sa evite adoptarea unui plan Kozak pentru Moldova - care ar permite federalizarea tarii si implicit ar permite Transnistriei sa organizeze un referendum privind independenta sa, pe modelul Kosovo.
Pe de alta parte, liderul separatist prorus Igor Smirnof a spus ca decizia Moscovei va conduce la recunoasterea Transnistriei "foarte curand". Kievul, la randul sau, spera ca, pe fondul crizei din Georgia, Uniunea Europeana se va pronunta in favoarea ambitiilor sale de aderare, cu ocazia summit-ului UE - Ucraina programat la 9 septembrie la Evian (Franta).
"Nu exista decat doua sau trei state membre care intr-adevar se opun (Germania, Olanda, Belgia - n.n.)", a declarat Konstiantin Leliseiev, adjunctul ministrului de externe fara a le mentiona. "Dar pozitia pe care au avut-o in iunie - iulie nu poate continua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Trebuie modificata acum", subliniaza oficialul ucrainean.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO