Politică externă

Ucraina se departeaza de influenta rusa si cauta drumul spre NATO si UE

27.04.2005, 19:14 14

Ucraina a mai facut un pas prin care dovedeste preocuparea de a iesi de sub influenta rusa si de a se apropia de NATO si Uniunea Europeana.

Presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, a reintrodus in "doctrina militara si strategica" a tarii o clauza care stabileste drept obiectiv aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana si NATO.

Prooccidentalul ales in urma "revolutiei portocalii" presedinte al Ucrainei revine astfel asupra unei modificari facute de predecesorul sau, Leonid Kucima in urma cu aproximativ un an.

"Tinand cont de faptul ca NATO si UE reprezinta garantii securitatii si stabilitatii in Europa, Ucraina se pregateste sa devina membru cu drepturi depline al acestor organizatii", precizeaza noul text introdus in strategia nationala de securitate, adoptata prin decret prezidential.

Aceasta clauza a fost abrogata in iulie 2004 de presedintele Leonid Kucima, in urma summit-ului NATO din Turcia. Fostul lider autoritar de la Kiev a sustinut ca Ucraina nu este pregatita sa adere la Alianta Nord-Atlantica.

Doctrina propusa de Kucima prevedea doar o simpla apropiere de aceste organizatii. Decretul prin care a fost introdusa in strategia de securitate clauza care stabileste drept obiectiv aderarea Ucrainei la NATO si UE a fost semnat de Viktor Iuscenko la scurt timp dupa summit-ul NATO de la Vilnius, din 21 aprilie.

La reuniunea ministrilor de externe din statele membre NATO, seful diplomatiei de la Kiev, Boris Taras-siuk, a afirmat ca pana in 2008 Ucraina va realiza toate reformele indispen-sabile intrarii in Alianta Nord-Atlan-tica. Ministrul de externe ucrainean a asistat la reuniunea de la Villnius pen-tru a prezenta proiectul de reforma al noii administratii de la Kiev in domeniile apararii si securitatii.

Daca puterea politica de la Kiev a avansat ca potential moment al aderarii Ucraine la NATO anul 2008, secretarul general al organizatiei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer, s-a aratat rezervat in privinta acestui termen. Inaltul reprezentant al NATO a spus ca intensificarea relatiilor dintre NATO si Ucraina va continua avand ca baza performantele acestei tari in domeniul reformelor.

Un mesaj de sprijin mai ferm, in privinta procesului de aderare a Ucrainei la NATO, a fost transmis de administratia de la Casa Alba, in timpul recentei vizite pe care presedintele ucrainean Viktor Iuscenko a facut-o in Statele Unite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO