Politică externă

Situatia scolilor din Transnistria este discutata la Strasbourg

17.09.2004, 00:00 15

Consiliul de Ministri al Consiliului Europei a discutat, ieri, despre situatia scolilor romanesti din Transnistria, concretizand, astfel, exprimarea ingrijorarilor mai multor foruri europene despre situatia din stanga Nistrului.
La Tiraspol, a inceput un nou an scolar, dar scolile care predau in grafia latina sunt in continuare hartuite de autoritatile autoproclamatei republici transnistrene. Ieri, la Strasbourg, delegatia Republicii Moldova a subliniat ca "in Transnistria situatia continua sa se agraveze, in special in cazul scolilor din Ribnita si Tiraspol, iar situatia celorlalte institutii de invatamant ramane incerta".
Despre ce anume s-a intamplat la Strasbourg au informat oficialii de la Chisinau. "Comitetul de ministri a fost informat si in legatura cu alte actiuni ilegale ale autoritatilor de la Tiraspol, care au contribuit la tensionarea situatiei, cum ar fi blocarea drumurilor, amplasarea ilegala de cordoane de militie in satele din zona de securitate, periclitarea activitatii cailor ferate", potrivit unui comunicat.
Pe de alta parte, ministerul de Externe de la Chisinau a anuntat ca UE a dat publicitatii o declaratie in care se subliniaza "profunda ingrijorare fata de conditiile in care cele sase scoli moldovenesti cu predare in grafia latina au inceput noul an de studii, precum si fata de refuzul autoritatilor de la Tiraspol de a discuta despre reluarea activitatii scolare in Ribnita si Tiraspol".
In acest timp, situatia in plan comercial nu s-a reglementat. Chisinaul a impus sanctiuni economice Tiraspolului, care, acum, nu mai are parte de avize din partea Republicii Moldova. Cu toate acestea, Moscova le-a acordat agentilor economici din autoproclamata republica, un statut prin care recunosc calitatea acestora de a face comert cu Federatia Rusa.
Pe de alta parte, discutia de ieri arata un interes crescand al Occidentului fata de Republica Moldova. De altfel, de la Chisinau, presedintele moldovean, Vladimir Voronin, a anuntat, recent, ca una dintre prioritatile tarii sale este integrarea in UE. A fost o declaratie prin care liderul moldovean explica de ce anume a considerat ca nu este necesar sa participe la reuniunea statelor care fac parte din CSI, care are loc in aceste zile.
adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO