Politică externă

Separatistii au castigat alegerile legislative din Kosovo

19.11.2007, 17:12 9

Partidul Democrat din Kosovo (PDK) condus de fostul lider al gherilei separatiste, Hasmin Thaci, a castigat alegerile generale din provincia sarba, organizate la sfarsitul saptamanii trecute pe fondul apropierii unor noi runde de negocieri privind viitorul Kosovo.
Thaci, care sustine independenta rapida a Kosovo, a obtinut 35% din voturi, fata de numai 23 de procente obtinute de Liga Democrata din Kosovo (LDK), condusa de presedintele kosovar, Fatmir Sejdiu.
"Este o zi istorica pentru Kosovo. O noua era incepe. Cetatenii din Kosovo au trimis lumii un mesaj ca informeaza o tara democrata, pregatita sa se alature familiei europene", a declarat Thaci in fata sustinatorilor sai, promitand proclamarea independentei Kosovo in cateva saptamani. Alegerile au fost organizate pe fondul negocierilor existente asupra statutului definitiv al provinciei Kosovo, care se afla sub administratia ONU din anul 1999, in urma incheierii conflictelor dintre fortele sarbe si gherilele albaneze.
Oficial, Kosovo face parte din Serbia, dar este sub administratia Natiunilor Unite din 1999. Albanezii, sustinuti de Statele Unite ale Americii, vor sa-si proclame independenta, dar Serbia, care se bucura de sustinerea Rusiei, se opune acestui lucru.
Kosovo este impartita etnic intre albanezi, majoritari, in numar de aproximativ 1,5 milioane si 100.000 de sarbi. Sentimentul de nationalism al albanezilor si actiunea gherilei separatiste, Armata de Eliberare din Kosovo, a condus la proclamarea independentei provinciei in anul 1991.
Refuzul presedintelui sarb, Slobo-dan Milosovici, de a negocia statului provinciei a dus la izbucnirea razboiului din 1999 care s-a incheiat cu trecerea in administratie NATO a provinciei.
Reprezentantii sarbi si cei albanezi se vor intalni maine la Bruxelles pentru a discuta despre statutul provinciei Kosovo, dupa trei randuri de negocieri care nu au dus la niciun rezultat.
Oficialii albanezi au declarat ca vor proclama independenta Kosovo, daca nu se va ajunge la niciun rezultat pana pe 10 decembrie, data la care sunt programate sa se incheie negocierile. "Imediat dupa 10 decembrie vom lua decizii pentru Kosovo in calitate de tara independenta si suverana", a declarat Hasim Thaci (39 de ani), in cadrul unei recente interventii televizate.
Rezultatele obtinute in alegeri obliga formatiunea de opozitie a lui Thaci, PDK, sa incheie o coalitiei cu LDK pentru a se bucura de o majoritate in Parlamentul din Kosovo, care este format din 120 de membri (100 de locuri pentru albanezi si alte 20 rezervate minoritatilor, sarba si nealbaneza).
Un oficial din cadrul Partidului Democrat din Kosovo a declarat ca "o coalitie cu LDK este foarte probabila, avand in vedere ca nu exista alta optiune".
Thaci era inca dinainte de alegeri marele favorit la functia de premier, actualul sef al Guvernului, Agim Ceku, renuntand sa mai candideze pentru un nou mandat.
Electoratul a votat in cadrul alegerilor parlamentare si locale in acelasi timp. Rata de participare la vot in randul sarbilor a fost foarte redusa, dupa ce majoritatea partidelor sarbe au boicotat alegerile, raspunzand la un apel al Belgradului de a nu vota.
Guvernul de la Belgrad le-a cerut serbilor sa nu voteze pentru a nu legitima un guvern care poate decide in viitor independenta provinciei.
"Sarbii nu au votat pentru a nu legitima alegerile organizate de instututiile albaneze din Kosovo provizorii", a declarat un purtator de cuvant al premierului sarb Voislav Kostunita.
Scrutinul s-a desfasurat si in conditii meteorologice vitrege, pe o temperatura extrem de scazuta, participarea la vot fiind de aproximativ 45%, net inferioara celei de 51% inregistrata la alegerile precedente din 2004.
Votul a fost supravegheat de 150 de observatori ai Consiliului Europei si 25.000 de observatori locali, iar masurile de securitate au fost sporite.
Circa 7.000 de politisti au fost desfasurati si un contingent de aproximativ 500 de militari a consolidat randurile celor 16.000 de persoane din forta NATO (KFOR), forta aflata in Kosovo de la incheierea razboiului din 1998-1999.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO