Politică externă

Schroder insista pentru extinderea cu Romania

17.06.2005, 19:05 14

Pentru prima data, summit-ul sefilor de state ai UE nu va lua in discutie problema extinderii. Din ciorna declaratiei finale, pregatita de ministrii de externe ai UE, a fost scoasa orice referire la acest subiect.

Concomitent, insa, cu opiniile care sutin blocarea extinderii pentru a da europenilor o pauza de "reflectie", alte voci spun ca, dimpotriva, UE trebuie sa-si respecte angajamentele.

Cancelarul german, Gerhard Schroder, si-a reafirmat, in ajunul summit-ului, sustinerea pentru aderarea Romaniei si a Bulgariei si a facut apel la celelalte state membre sa "nu inchida usa" in fata celor doua tari. "Ce se va intampla daca in acest moment istoric vom spune romanilor, bulgarilor si altor natiuni din Balcani: nu, niciodata?", s-a intrebat cancelarul, intr-un discurs rostit in fata sindicatului metalurgic IG Metall din Frankfurt.

"Consecinta inevitabila va fi (aparitia) unor noi tendinte nationaliste", a precizat el, in ajunul deschiderii summit-ului de la Bruxelles. "Aceste natiuni au nevoie de o perspectiva europeana pentru securitatea si stabilitatea (regiunii) lor", a adaugat el.

"Acest lucru nu se poate realiza peste noapte, insa au nevoie" de aceasta perspectiva, a insistat Schroder.

Presedintele Uniunii Crestin-Democrate germane (CDU, de opozitie), Angela Merkel, a declarat, ieri, intr-o sedinta a Parlamentului de la Berlin, ca atat partidul sau, cat si Uniunea Crestin-Sociala (CSU) sustin aderarea Romaniei si a Bulgariei la Uniunea Europeana. Anterior, Merkel vorbise despre blocarea extinderii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO