Politică externă

Rusia ameninta cu veto planul de independenta a Kosovo

14.05.2007, 18:45 8

Rusia si-ar putea utiliza dreptul de veto pentru a bloca adoptarea in Consiliul de Securitate al ONU a proiectului de rezolutie pe tema independentei provinciei Kosovo, avertizeaza ambasadorul rus la Natiunile Unite, Vitali Ciurkin. "Incercam sa gasim o solutie diplomatica, dar nu putem gasi o asemenea solutie doar acceptand pozitia unor tari cu care suntem in dezacord", a spus Ciurkin. Proiectul de rezolutie, prezentat de Statele Unite si de tari membre ale UE, sustine planul propus de negociatorul ONU Martti Ahtisaari. Potrivit documentului, provincia Kosovo ar urma sa devina independenta, initial fiind sub supravegherea Uniunii Europene. Ciurkin a acuzat Occidentul ca impune termene artificiale pentru solutionarea unor chestiuni sensibile si aplica standarde duble. "Sigur ca vor mai fi discutii cu autorii acestui document, dar este clar ca proiectul de rezolutie contine prevederi care nu pot fi acceptate de noi", a confirmat si Mihail Kaminin, purtatorul de cuvant al Ministerului rus de Externe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO