Putem vorbi de un clan Bush. Este fiul celui de-al 41-lea presedinte al Statelor Unite, republicanul George H. Bush, cel care a fost ambasador la ONU, sef al CIA si vicepresedinte in tandem cu legendarul Ronald Reagan. Si cel care a fost invins in cursa pentru obtinerea celui de-al doilea mandat la Casa Alba (de catre democratul Bill Clinton). Unul dintre fratii sai (are cinci, dintre care patru in viata) a fost guvernator de Florida. El a fost in Texas, statul in care si-a inceput afacerile, construind in parteneriat o afacere de milioane de dolari.
Nu a fost un tanar prea studios. Desi a fost la cele mai prestigioase universitati, nu a fost interesat prea mult de carte. Un tanar preocupat de distractie, de muzica si de masini, n-a fost atras de politica multa vreme. Pana in momentul in care tatal lui a devenit presedinte al SUA - era in 1988, cand l-a starnit faptul ca seniorul il alesese in tandem pentru postul de vicepresedinte al Statelor Unite pe un amic al sau, mai tanar.
Trecutul sau include o perioada in care a fost sclav al placerilor bahice, despre care se spune ca il cotropisera, cand, de asemenea, se pare ca isi neglija familia. A intrat insa in Biserica evanghelica si, dupa cum afirma criticii sai, a devenit habotnic, incantatiile liturgice fiind o prezenta se spune permanenta in viata sa.
Inca din campania electorala trecuta, tot cei care nu-l plac au spus ca nu este tocmai cultivat, e maidegraba un vorbitor de engleza minimala, fara discurs si fara profunzime.
11 septembrie i-a schimbat imaginea. George Bush este presedintele in care cei care l-au urmarit fara patima au descoperit personajul care a insuflat incredere si speranta pompierilor si politistilor care cautau supravietuitori sub molozul de la World Trade Center. Pe rand, au descoperit un discurs vibrant, care a capatat elocventa, impulsionand natiunea americana in momente grele. Si, mai apoi, neoconservatorul neinduplecat, dupa unii radical si ultraortodox, care a atentionat islamismul fundamentalist ca a venit momentul sa dea socoteala.
In campania electorala, au regasit un personaj care si-a aparat cu forta mandatul, decizia de a-l hartui pe Ossama bin Laden, de a-l detrona pe Hussein. Admiratorii recunosc in el personajul popular, cu mult umor, pus pe sotii, care gaseste pentru omul de rand cuvintele potrivite, atletul mereu in forma fizica excelenta. Detractorii aud la el doar sloganuri goale pentru clasa de mijloc si cei saraci, lipsa de compasiune pentru cei fara slujbe sau cei care nu-si pot plati asigurarile medicale, avand grija sa le inmulteasca veniturile celor putini dintre cei mai avuti.
Este cel care s-a lasat absorbit de o scoala doctrinara dintre cele mai noi, in expansiune in lumea moderna - neoconservatorismul, caruia i-a dat o aplicatie imediata. Reprezentantii ei sunt mai toti secretarii de stat de la Casa Alba, mai putin cel al apararii, moderatul Colin Powell, cel care se pare ca se va retrage din echipa si daca Bush va mai castiga un mandat, preferand un post de ambasador (la Londra?).
El este omul care a starnit pasiuni si controverse, care a divizat Europa intre aliatii Americii si adversarii ei, intre noua si vechea Europa. In vremea din urma, le aminteste celor care nu i-au fost alaturi cand a pornit razboiul din Irak, ca America le-a fost aproape la greu (in al doilea razboi mondial) cand era amenintata de Hitler. L-a invocat pe Winston Churchill, care le atragea atentia contemporanilor sai (pe cand acestia gandeau o strategie de colaborare cu Fuhrerul) ca pericolul ii va lovi oricum. Multi dintre oponentii lui Bush sustin ca, fire slaba, a preluat inamicii tatalui sau. El aduce argumentul terorismului, care a lovit America fara avertismente. La vreme de razboi, nu mai este timp pentru conditionari sau negocieri - este sloganul care pare sa-i fi devenit un crez.
George W Bush, presedintele care a castigat la limita mandatul de la inceput de secol, i-a dat Americii o directie, despre care criticii sai spun ca este gresita, iar lumii, o viziune, de unii imbratisata, de altii contestata, dar nimanui indiferenta.
Laura Bush
Este sotia docila si intelegatoare, dar si militata atunci cand esti in campanie electorala. Nu are pretentia unei imagini de femeie de cariera, este mama si sotia care isi dedica intreaga viata familiei. S-a nascut pe 4 noiembrie 1946 intr-o familie modesta. S-a casatorit in 1977 cu George Bush, chiar din anul in care s-au cunoscut, la o petrecere. Are doua fiice, gemene, Jenna si Barbara, care poarta numele bunicilor lor.
A absolvit in 1968 o universitate metodista si a fost invatatoare cativa ani in scoli publice. In 1973 si-a luat masteratul in bibliologie si a lucrat ca bibliotecara pana cand s-a casatorit. Este evanghelista practicanta, riguroasa in aplicarea canoanelor religiei pe care o impartaseste. A scris, de cand este la Casa Alba, o carte despre cum poti sa-ti educi copiii pentru a deveni buni crestini.
In timpul campaniei electorale a avut un diferend cu sotia contracandidatului, Teresa Heinz-Kerry, care afirmase intr-un interviu ca diferenta dintre cele doua pretendente la titlul de prima doamna este ca Laura Bush nu a avut niciodata o slujba adevarata. Apoi, Teresa Heinz si-a cerut scuze, spunand ca memoria a tradat-o. Laura Bush a spus ca nu e nici o problema, iar Heinz-Kerry nu avea nevoie sa-si ceara scuze.
In campania electorala si-a insotit sotul in mai toate statele pe care le-a strabatut, i-a prezentat un portret de sot ideal, iar Bush nu a contenit, in aceasta campanie, sa-i multumeasca pentru ca l-a ajutat in cele mai grele clipe cu discretie, gratie si umor.
Este eleganta, dar declara de fiecare data cand are ocazia, ca nu-i pasa ce anume poarta. Culorile vii (mai ales in tonuri de violet si roz) par sa-i fie pe plac.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
