Luni, a fost inca o zi neagra pentru premierul britanic Tony Blair. Sa primesti doua dusuri reci intr-o singura zi este tot ce detesta mai mult un magician al marketingului politic, cum este premierul britanic.
Prima lovitura pentru Blair a fost audierea publica, pentru a doua oara in decurs de doua saptamani, a fostului sau director de comunicare Alastair Campbell si a ministrului apararii Geoff Hoon in afacerea armelor irakiene si a sinuciderii expertului David Kelly. Cea de-a doua a fost si mai dura: lansarea cu mare pompa a unei carti despre care toata lumea vorbeste la Londra - "Blair's Wars" (Razboaiele lui Blair), relata ieri presa britanica.
Scrisa de John Kampfner, starul actual al jurnalismului politic in Marea Britanie cartea - recenzata ieri de Le Figaro - descrie, intre altele, o situatie pe care guvernul britanic n-a indraznit niciodata sa o conteste: cu patru zile inaintea razboiului din Irak minstrul de externe Jack Straw, i-a trimis premierului un memoriu in care ii cerea sa nu trimita trupe britanice in Irak si sa se multumeasca sa sutina politic si diplomatic administratia Bush.
Cartea explica, in detaliu, ca, dupa ce a ajuns la putere, in 1997, nici o decizie de politica externa nu a mai fost luata de Cabinetul laburist in mod colegial.
In mod traditional, in Marea Britanie primul ministru reuneste cabinetul in fiecare joi dimineata, in Downing Street. In sase ani si jumatate de cand este prim - ministru, Blair nu i-a invitat niciodata pe ministrii sai sa discute vreun subiect de politica externa (cu exceptia introducerii euro). Nu se poate spune totusi ca in aceasta perioada Marea Britanie nu a fost activa pe scena internationala. De cinci ori, ea a fost angajata in operatiuni militare in strainatate - bombardamentele din Irak (1998), interventia din Kosovo (1999), in Sierra Leone (2000), in Afganistan (2001) si, in sfarsit, in Irak (2003). De fiecare data Tony Blair a decis totul, de unul singur.
Foreign Office, furios pe Blair
Atunci cand l-a inlocuit din fruntea diplomatiei pe Robin Kook (iunie 2001) Jack Straw a inteles imediat ca sarcina sa cea mai dificila va fi gestionarea faimoasei "special relationship" care leaga Marea Britanie de SUA si care dateaza din vremea lui Churchill si Roosevelt. Inca din primavara lui 2001 inalti functionari din Minsterul britanic de Externe (nelinistiti de influenta pe care "soimii" neoconservatori de la Pentagon incepeau sa o aiba asupra Casei Albe) au incerca sa-i explice lui Blair un lucru de care el nici n-a vrut sa auda: "Problema relatiei speciale, a alinierii noastre sistematice la politica externa americana este simpla: ce obtinem in schimb?" Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au intarit convingerea premierului ca "alinierea" este cea mai buna strategie pentru Marea Britanie. Tony Blair a batut lumea in lung si in lat pentru a sustine o America ce fusese agresata. Ce a obtinut Blair in schimbul loialitatii sale? "Nimic.", spune John Kampfner. Mai rau, in ianuarie 2002, nimeni din administratia Bush nu s-a ostenit sa previna Londra despre discursul spectaculos al presedintelui in fata natiunii in care Bush explica, practic, intentiile sale in privinta a trei tari - Irak, Iran si Coreea de Nord - trecute in "Axa Raului". Ministerul britanic de Externe a fost extrem de furios ca Marea Britanie a fost redusa la rangul de putere de mana a doua care nu merita nici macar sa fie consultata. Obsedat sa-si conserve relatia cu Bush, Blair a decis, in ciuda recomandarilor consilierilor sai, sa inghita afrontul in tacere. Trei luni mai tarziu, in aprilie 2002, el avea "privilegiul" sa fie primit de Bush la ranch-ul sau privat din Crawford, Texas.
"In acele zile Tony Blair i-a promis prietenului sau Bush ca va merge cu el in razboiul impotriva Irakului. Bineinteles, cum nu dorea sa informeze Ministerul de Externe despre o restrangere atat de drastica a optiunilor diplomatice britanice, a pastrat aceasta decizie pentru el.", si nimeni din interior sau din exterior nu a putut sa-i schimbe convingerea, a explicat John Kampfner pentru Le Figaro. "Prea sigur pe charisma si capacitatile sale de convingere, Blair credea cu tarie ca va obtine voturile necesare in Consiliul de Securitate al ONU. Nu a vrut sa asculte avertismentul ambasadorului sau la Paris care i-a spus, fara ambiguitati, ca presedintele Chirac nu-si va schimba parerea asupra Irakului.", continua autorul Blair's Wars. Cele doua saptamani care au urmat caderii Bagdadului, au fost stralucite pentru Blair a carui "viziune" si "curaj" erau, pretutindeni, subiect de elogiu.
Adio "Irak eliberat"
Dusmanii sai au inceput sa reporteze victorii odata cu primele victime britanice, dupa razboi. Presa si-a schimbat parerea. Adio, "Irak eliberat", buna ziua "Irak ocupat". Denuntand, in fata Camerei Comunelor, amenintarile pe care le reprezinta armele lui Saddam la adresa securitati Marii Britanii (Irakul este capabil sa declanseze un razboi chimic in 45 de minute), nu a mintit Blair natiunea? De la izbucnirea afacerii Kelly aceasta intrebare este pe buzele tuturor britanicilor. "Inaintea razboiului opinia publica britanica era profund divizata. 30% dintre britanici erau favorabili razboiului, 30% "impotriva", iar 40% ziceau: s Tony Blair trebuie ca stie ce face. Trebuie ca are informatii pe care noi nu le avea. Sa avem incredere in el.± Astazi acesti 40% constituie principala problema a lui Blair. Acesti oameni cred ca premierul i-a inselat grav." arata John Kampfner.
Saptamana trecuta au avut loc alegeri legislative partiale in bastionul Partidului Laburist, circumscriptia Brent East. Cele doua partide care au sustinut razboiul, laburistii si conservatorii, au suferit o infrangere fara precedent: laburistii au pierdut 29 de procente, iar conservatorii 15, comparativ cu rezultatele din 2001. Alegerile au fost castigate de o invatatoare necunoscuta, de 29 de ani, care va reprezenta in Camera Comunelor Partidul Liberal Democrat (antirazboi), a treia forta politica din tara. Avocat de profesie, Blair a crezut intotdeauna ca reusita in politica sta in stiinta "ambalarii mediatice" a deciziilor. Cand in urma cu un an si jumatate a inceput sa scada in sondaje el a afirmat ca este doar "o problema de comunicare". Astazi, baronii Partidului Laburist recunosc, in particular, ca problema este una de fond: majoritatea britanicilor nu mai au incredere in spusele premierului.
In ultimul numar al New Statesman (saptamanal de referinta al stangii britanice), un deputat laburist a semnat o scrisoare in care ii cere "prieteneste" sa paraseasca puterea incepand cu primavara viitoare pentru a salva "sansele electorale pe termen lung", ale partidului. iulian.anghel@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
