Politică externă

Polonia incearca pe toate fronturile sa-si repare relatiile cu Rusia

08.01.2008, 18:25 12

Premierul polonez Donald Tusk va merge la Moscova in luna februarie, unde va discuta cu presedintele rus Vladimir Putin in incercarea de a reface relatiile dintre cele doua state, care s-au deteriorat in timpul guvernarii conservatoare a cabinetului Kaczynski. Tusk a declarat ieri ca se asteapta ca Rusia sa ridice complet embargoul impus produselor agricole din Polonia, in timpul vizitei sale la Moscova. Rusia a impus un embargou asupra alimentelor poloneze in 2005 (chipurile din cauze sanitare), insa importurile de carne au fost reluate in decembrie, intr-un gest simbolic fata de noul Guvern de la Varsovia. "Am dreptul sa ma astept ca in timpul vizitei mele la Moscova embargoul asupra produselor vegetale sa fie, de asemenea, ridicat", a declarat Tusk. Conflictul care dateaza de doi ani a sporit tensiunile dintre Polonia si Rusia, in timpul guvernului conservator anterior. Tusk a incercat sa imbunatateasca relatiile cu cei mai mari doi vecini ai tarii sale, Rusia si Germania. Alte subiecte pe agenda reuniunii de la 10 februarie vor include obiectiile Rusiei fata de planurile SUA de a amplasa elemente ale scutului antiracheta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO