Politică externă

Kasianov cere ucrainenilor sa plece din Tuzla

29.10.2003, 00:00 13

Premierul rus, Mihail Kasianov, a insistat, ieri, asupra necesitatii retragerii granicerilor ucraineni din insula Tuzla, situata in stramtoarea Kerci, ca urmare a acordului incheiat saptamana trecuta, intre Rusia si Ucraina, transmite AFP. Kasianov si omologul sau ucrainean, Viktor Ianukovici, au incheiat, vineri, un acord provizoriu in legatura cu digul construit de Rusia intre peninsula rusa Taman si insula Tuzla, a carei apartenenta la Kiev este contestata de Moscova. Aceasta situatie a provocat un grav diferend frontalier intre cele doua foste republici sovietice. "Confirm din nou acordurile privind retragerea trupelor ucrainene din Tuzla si suspendarea lucrarilor", a declarat premierul rus, citat de agentia Interfax. "Respectam si vom continua sa respectam aplicarea acestui acord", a adaugat el. Guvernul ucrainean a dezmintit, luni, ca acordul cu autoritatile ruse, anuntat vineri de Kasianov, ar prevede si retragerea granicerilor ucraineni de pe insula Tuzla. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO