Politică externă

Google si YouTube, actori ai campaniei electorale in Quebec

19.03.2007, 19:07 12

Principalele partide politice din Quebec desfasoara o batalie dura pe Internet pentru a seduce electoratul foarte divizat, neezitand sa cumpere pe Google "cuvinte-cheie" si sa plateasca pentru multiplicarea difuzarii unor inregistrari video pe YouTube. Partidul Liberal din Quebec, condus de Jean Charest, a scos artileria grea pentru a castiga acest razboi, in vederea alegerilor legislative de la 26 martie. Formatiunea a cumparat pe Google numele a sute de candidati ai partidelor concurente. Cautand pe Google numele "Andre Boisclair", liderul Partidului din Quebec (PQ, separatist), rezultatul este un mesaj privind "lipsa de ratiune" a acestuia, care activat duce catre site-ul Partidului Liberal. Liberalii platesc o anumita suma de fiecare data cand un internaut intra pe pagina care contine respectivul mesaj. Fiecare partid politic din Quebec incearca sa se pozitioneze cat mai bine pe Internet, o misiune care nu ramane fara urmari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO