Politică externă

Good bye, Tony Blair!

10.05.2007, 19:18 13

Premierul britanic Tony Blair este asteptat astazi sa isi anunte retragerea de la guvernare. Blair a declarat la 1 mai ca isi va face publica decizia de demisie cel mai probabil pe 9 sau 10 mai, dupa alegerile locale si regionale programate in Marea Britanie pe 4 mai. Ieri, The Guardian anunta ca premierul britanic urma sa o anunte pe Regina Elisabeta despre intentia sa de parasi sefia executivului. Reuniunea dintre cei doi este considerata a fi o prefatare a anuntului public pe care premierul laburist urmeaza sa il faca astazi.
Totusi, atat Downing Street 10 (resedinta primului-ministru), cat si oficiali ai Partidului Laburist au refuzat sa confirme informatiile potrivit carora Blair ar putea sa faca anuntul in aceasta dupa-amiaza in circumscriptia din care face parte, Sedgefield, din nord-vestul Angliei.
Oricum, in cazul in care isi anunta demisia, Blair nu inceteaza automat sa mai fie prim-ministru, demisia formala fiind prognozata pentru 2 iulie curent. Insa, din momentul anuntului, el nu va mai fi liderul laburistilor, iar retragerea sa va declansa lupta interna in partid pentru un nou lider si, implicit, pentru functia de prim-ministru.
Principalul favorit in aceasta cursa este actualul ministru al finantelor, Gordon Brown, 56 de ani, autor, alaturi de Blair, al politicilor britanice din ultimul deceniu. Premierul britanic, Tony Blair, a facut recent elogiul calitatilor lui Brown intr-un articol publicat de saptamanalul News of the World. "A transformat economia noastra intr-una dintre cele mai bune din lume, cu o judecata corecta, cu calm si gandindu-se mai intai la interesele pe termen lung ale Marii Britanii", afirmase seful executivului britanic.
Atat Blair, cat si Brown au anuntat deja ca spera la un transfer de putere fara incidente, pentru a evita haosul politic care a marcat inceputul declinului Partidului Conservator in urma indepartarii lui Margaret Thatcher din functia de prim-ministru in 1990. Tony Blair devenise recent, dupa conservatoarea Thatcher, al doilea premier britanic din ultimii 100 de ani care a reusit sa ramana la conducerea guvernului timp de 10 ani, realizand un hat-trick istoric pentru laburisti.
Succesul celor trei mandate consecutive a fost eclipsat de razboiul din Irak, in aprilie 2007 armata britanica inregistrand cele mai grave pierderi de la inceputul campaniei in martie 2003, si de o intreaga serie de scandaluri cu tenta financiara. Totusi, in ciuda parerii proaste a populatiei vizavi de prezenta militara in Irak, 61% dintre britanici afirmasera intr-un sondaj publicat saptamana trecuta de The Independent ca Tony Blair a fost un bun prim-ministru.
Acelasi lucru ar putea sa fie valabil si in cazul majoritatii romanilor, daca se tine cont de faptul ca Blair a sprijinit activ integrarea Romaniei in structurile euro-atlantice, continuand eurofilismul promovat de un alt premier britanic, Edward Heath. Tony Blair a fost primul lider european care a propus ca Romania sa fie invitata sa adere la NATO. Tot el a fost primul care a propus si deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru Bucuresti. Totusi, Blair va ramane in memoria romanilor si ca cel care a declansat scandalul international legat de privatizarea combinatului siderurgic de la Galati.
Primul motiv al controversatei privatizari a fost pretul simbolic al contractului de aproximativ 75 de milioane de dolari, la o pierdere neta de 1 milion de dolari/zi in momentul respectiv. Al doilea motiv a fost ca premierul britanic i-a expediat omologului sau roman, Adrian Nastase, o scrisoare de sprijin pentru unicul competitor aflat in negocieri cu statul.
In scrisoarea respectiva, Blair "isi arata satisfactia cu privire la un eventual parteneriat al Sidex cu Mittal Steel" si sublinia ca aceasta vanzare "va spori sansele Romaniei la integrarea in UE". Scandalul izbucnea la o luna dupa ce Lakshmi N. Mittal, al cincilea miliardar din Topul Forbes, cu 32 de miliarde de dolari, a donat Partidului Laburist 125 de mii de lire sterline. Pe 6 noiembrie 2001, Mittal, cel mai bogat rezident din Marea Britanie, parafa la Londra, impreuna cu ministrul pentru privatizare al Romaniei de la acea data, Ovidiu Musetescu, vanzarea pachetului majoritar de actiuni al Sidex Galati.
Autoritatile britanice au confirmat trimiterea scrisorii, dar au sustinut oficial ca aceasta a fost scrisa dupa finalizarea vanzarii. Oricum, Mittal si-a afisat constant simpatia fata de Partidul Laburist. In 2005, el si-a continuat donatiile catre partid cu doua milioane de lire sterline, iar in 2007 cu alte trei milioane de lire sterline.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO