Politică externă

Franta si Germania concureaza SUA la ONU

10.02.2003, 00:00 15

Dezbaterile privind criza irakiana continua sa se incinga. In timp ce americanii si britanici accelereaza pregatirile militare si doresc o noua rezolutie ONU care sa autorizeze folosirea fortei, Franta a venit cu o solutie alternativa. Chirac, care se bucura acum de sprijinul Germaniei, a propus rezolvarea crizei irakiene prin inasprirea inspectiilor si trimiterea Castilor Albastre in Irak.
Situatia se va clarifica probabil, saptamana aceasta, dupa reuniunea Consiliului de Securitate din 14 februarie, cand sefii inspectorilor pentru dezarmare, Hans Blix si Mohammad El Baradei vor prezenta un nou raport privind Irakul. Membrii instantei ONU vor lua atunci in discutie cele doua propuneri de rezolvare a problemei.

Chirac: Se poate si fara razboi
Presedintele francez, Jacques Chirac, a declarat in cadrul unei convorbiri cu omologul sau american, George W. Bush, ca Saddam Hussein ar putea fi dezarmat si fara un razboi. Chirac a afirmat ca obiectivul Frantei este comun cu cel al Statelor Unite, mai precis, dezarmarea Irakului. El a propus inasprirea inspectiilor si o serie de actiuni pentru a se obtine cooperarea Irakului, conform purtatorului de cuvant al presedintiei franceze, Catherine Colonna
Ministrul german al Apararii, Peter Struck, a confirmat ieri existenta unei initiative franco-germane pentru dezarmarea Irakului, care va fi prezentata Consiliului de Securitate ONU pe data de 14 februarie. De asemenea, el a spus ca Germania sprijina ideea trimiterii Castilor Albastre ONU in Irak. Ministrul german al Apararii a mai precizat ca Gerhard Schroeder, si presedintele rus, Vladimir Putin, au examinat ieri in cadrul discutiilor bilaterale propunerea franceza privind rezolvarea crizei irakiene.
Pana acum, doar Belgia s-a declarat de partea Frantei si Germaniei si a amenintat ca va folosi dreptul sau de veto in cadrul NATO pentru a opri o actiune militara aliata. La randul sau, Danemarca a anuntat ieri ca nu va participa la o actiune militara in lipsa unui mandat ONU.

Powell: Nu rezolvam nimic
Ideile franco-germane in privinta Irakului "nu raspund problemei", a declaratieri secretarul de Stat american, Colin Powell.
"Nu avem nevoie de mai multi inspectori, ci de o mai buna cooperare din partea Irakului", a precizat Powell, citat de canalul de televiziune Fox News.
Seful diplomatiei americane a precizat ca nu a vazut nici un plan oficial prezentat de Paris si Berlin, dar ca a citit articolele aparute in presa in legatura cu acest subiect si a fost informat despre ideile autoritatilor franceze, miercuri, in Consiliul de Securitate al ONU. 
Powell, citat de canalul NBC, a adaugat ca aceste idei care prevad suplimentarea efectivelor inspectorilor ONU nu reprezinta decat o falsa problema care ar putea provoca noi divergente.
La randul sau, adjunctul ministrului britanic al Apararii, Adam Ingram, prezent la Munchen, a declarat ca suplimentarea numarului inspectorilor in dezarmarea sau oferirea unui ragaz presedintelui irakian Saddam Hussein nu vor reprezent un "progres" in criza irakiana.
"Nu vom inregistra progrese daca ii vom oferi lui Saddam Hussein mai mult timp sau daca suplimentam numarul inspectorilor" in dezarmare din Irak, a precizat Ingram, referindu-se, in mod indirect, la initiativa franco-germana care vizeaza intensificarea inspectiilor prin trimiterea Castilor Albastre pentru dezarmarea Irakului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO