Politică externă

Franta prelungeste starea de urgenta pentru urmatoarele trei luni

15.11.2005, 19:02 22

Cabinetul francez a aprobat ieri un proiect de lege care prelungeste starea de urgenta instituita saptamana trecuta pe o perioada de pana la trei luni.

Conform legii starii de urgenta, care dateaza din 1955 din timpul razboiului de independenta algerian, masurile exceptionale nu pot fi aplicate de guvern si de autoritatile locale decat pe o perioada de 12 zile fara consultarea Parlamentului. Pentru a obtine prelungirea starii de urgenta dincolo de acest termen, textul legii va fi trimis spre adoptare in cursul zilei de azi Parlamentului.

Purtatorul de cuvant al guvernului, Jean-Francois Cope, a precizat ca aceasta prelungire ar putea deveni efectiva incepand cu 21 noiembrie. "Pentru a limita la strictul necesar aceste masuri exceptionale, proiectul prevede posibilitatea intreruperii lor prin decret inainte de expirarea celor trei luni", a explicat Cope. Asupra caracterului exceptional al acestei initiative a insistat si presedintele Jacques Chirac care a declarat ca este vorba de o masura strict temporara care nu se va aplica decat acolo unde este strict necesara si in deplin acord cu autoritatile locale.

Luarea unei astfel de masuri este un semn ca in ciuda scaderii in intensitate a revoltelor care afecteaza de aproape trei saptamani Franta, autoritatile se asteapta ca rabufnirile violente ale tinerilor din periferiile marilor orase sa continue si in perioada urmatoare. Surse din cadrul politiei franceze au anuntat ca numarul masinilor incendiate pe tot teritoriul tarii in noaptea de duminica spre luni a fost de 271, in scadere fata de noaptea precedenta cand s-au inregistrat 315 autoturisme incendiate. De asemenea, numarul tinerilor retinuti de politie pentru participarea la revolte a scazut, noaptea trecuta operandu-se 112 arestari.

In ciuda acestei aparente scaderi in intensitate a protestelor, cinci politisti au fost raniti in cea de 18-a noapte consecutiva de ciocniri intre tinerii din suburbii si fortele de ordine. In urmatoarele zile se asteapta ca autoritatile franceze sa inceapa expulzarea cetatenilor straini dovediti a fi implicati in aceste revolte, aceasta fiind o initiativa controversata a ministrului de interne, Nicolas Sarkozy. Cu toate ca declaratiile lui Sarkozy au pus uneori gaz pe foc si au contribuit la acutizarea crizei, cetatenii francezi par sa aiba mai multa incredere in capacitatea acestuia de a potoli revoltele, decat in cea a primului-ministru, Dominique de Villepin, rezulta dintr-un sondaj de opinie dat ieri publicitatii.

Intr-un incident violent, despre care nu se poate preciza cu certitudine ca este legat de revoltele tinerilor din suburbii, un roman de 21 de ani, Ilie Florin Mois, a fost impuscat mortal, iar altul, Florin Pop, a fost ranit in fata unei discoteci din cartierul parizian Aubervilliers.

Nici Comisia Europeana nu a ramas impasibila la revoltele care au cuprins suburbiile marilor orase franceze. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a anuntat ca aceasta rabufnire violenta este si "o problema europeana", iar UE este dispusa sa aloce un ajutor rapid de 50 de milioane de euro pentru a ajuta autoritatile de la Paris.

Barroso a adaugat, inainte de o intrevedere cu premierul Dominique de Villepin, ca ar fi posibil, pe termen lung, "reprogramarea anumitor bugete europene neutilizate" pentru deblocarea unei sume de pana la un miliard de euro destinate suburbiilor. Pana la aceasta data, societatile de asigurare evalueaza pagubele provocate de revolte la peste 200 de milioane de euro.

Constient de efectele negative ale actualei crize asupra imaginii Frantei in lume, ministrul de externe, Philippe Douste Blazy, le-a cerut ambasadorilor francezi sa colaboreze mai strans cu presa din tarile unde se afla la post pentru a informa clar asupra situatiei din Franta. Seful diplomatiei franceze a subliniat ca ambasadorii trebuie sa explice in strainatate politica Frantei si faptul ca problemele de integrare pe care le are Franta nu sunt specifice acestei tari, ci tuturor statelor in care exista un aflux important de imigranti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO