Politică externă

Fostii securisti suscita dispute in Ungaria

02.03.2005, 00:00 12



Publicarea pe Internet a unei liste de 219 presupusi colaboratori ai politiei politice din timpul regimului comunist a starnit dezbateri aprinse in Ungaria, unii sustinand ca documentul nu este autentic, iar altii considerand aceasta actiune un semn de asumare a trecutului. Unele persoane au contestat prezenta lor pe lista, printre acestia numarandu-se si un fost reporter de televiziune care a trimis, luni, o scrisoare premierului, considerat un sustinator ferm al initiativei de deschidere a dosarelor informatorilor politiei politice.



Intr-un discurs sustinut in fata Parlamentului, seful Guvernului de la Budapesta a respins acuzatiile, apreciind ca acestea sunt "rauvoitoare si rusinoase" si a criticat precedentul Guvern, care nu a procedat la declasificarea dosarelor, desi era de datoria sa. Political Capital, o institutie care a publicat, in luna februarie, o lista mai scurta de informatori, a anuntat ca istoricii au reusit sa ajunga pana acum la o lista formata din peste o mie de nume, pe care ar fi dispusi sa o dea publicitatii daca legea ar permite acest lucru. Printre persoanele de pe lista figureaza 67 de ziaristi, 40 de politicieni, 50 de preoti si 62 de personalitati culturale si artistice. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO